La Direcția de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin au ajuns 1.400 de doze de vaccin Euvax, anti hepatitic, care se administrează bebelușilor.
Acesta este folosit pentru a preveni infectarea cu virusul hepatic B, reprezintă singura metodă de prevenție a hepatitei B și face parte din schema obligatorie de vaccinare la naștere.
Deci, el se administrează nou-născuților în primele 24 de ore de la naștere.
Având în vedere că vaccinul antihepatită B nu a fost dintotdeauna aflat pe lista vaccinurilor obligatorii, așa cum, de exemplu, a fost vaccinul împotriva tuberculozei, adulții care nu l-au făcut și care prezintă riscul de a intra în contact cu purtători ai virusului hepatitei B sunt sfătuiți să și-l facă.
Odată ce schema de vaccinare împotriva hepatitei B a fost urmată, valabilitatea vaccinului este nelimitată, deci putem afirma că vaccinul de hepatită B durează și oferă protecție unei persoane împotriva HBV toată viața.
Deci, toate cele 1.400 de doze de vaccin Euvax pleacă de la DSP la maternitățile din Caraș-Severin.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, hepatita B și C provoacă anual, la nivel mondial, peste 1,34 milioane de decese și sunt responsabile pentru 2 din 3 decese cauzate de cancerul la ficat.
Din păcate, pentru hepatita C nu există vaccin, în schimb există vaccin pentru hepatita B și contribuie esențial la combaterea acestei boli cu risc mare de deces.
Hepatita B nu se vindecă prin tratament odată ce virusul hepatic B a pătruns în organism și a condus la cronicizarea bolii. Pe termen lung, hepatita B poate conduce la ciroză hepatică, cancer hepatic, insuficiență hepatică și chiar la transplant de ficat.