După ploile de primăvară şi de vară se observa o intensificare neobişnuită a activităţi melcilor, vieţuitoare care altfel duc o existenţă retrasă, ascunşi în tufişuri, pe arbori, în zone ierboase, iar unele specii duc chiar o viaţă preponderent subpământeană. Având foarte mulţi duşmani naturali, melcii tereştri sunt activi de obicei noaptea, când umiditatea este ridicată, dar pot apărea şi pe timpul zilei pentru a se hrăni, mai ales atunci când plouă. Multe specii de melci hibernează pe timpul iernii.

Toate speciile de melci tereştri sunt moluşte care lasă în urma loc celebrele dâre de mucus, substanţă transparentă, lipicioasă, care ajută foarte mult melcii la obţinerea aderenţei necesare deplasării, şi care este denumită ştiinţific „epifragm”.

În primul rând, melcii sunt moluşte, deci au nevoie de o atmosferă sau un mediu cu un grad ridicat de umiditate. Ei respiră prin osmoză, iar dacă trupurile lor sunt umede, melcii pot absorbi oxigenul necesar vieţii.

În al doilea rând, în perioadele uscat-secetoase melcii se refugiază sub pământ pentru a-şi păstra umiditatea în parametri optimi pentru respiraţie. Atunci când plouă, melcii ies la suprafaţa solului deoarece altfel ar muri înecaţi în adăposturile lor.

În al treilea rând, datorită suprafeţelor umede apărute datorită ploii, melcii se deplasează mult mai uşor, prin urmare se pot întâlni mai uşor cu alţi melci în scopul procreerii, după cum au evidenţiat mai multe studii.

În al patrulea rând, pe timpul ploii şi imediat după încetarea acestui fenomen meteorologic, păsările, mamiferele şi reptilele care constituie numeroşii duşmani naturali ai acestor moluşte stau ascunşi, fapt care sporeşte siguranţa deplasării, hrănirii şi împerecherii melcilor.