Combaterea violenței din școli este una dintre prioritățile ministrului liberal al Educației, Ligia Deca.
În acest sens, a fost pusă, în consultare publică „Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului școlii”.
,,Este important ca, atunci când într-o școală există un episod violent, adulții să abordeze într-un mod unitar pașii ce trebuie parcurși într-o astfel de situație. Fiecare om din şcoală şi din instituțiile abilitate trebuie să acționeze rapid şi coordonat. Era nevoie de o astfel de procedură care să cuprindă modalitățile de lucru, regulile care trebuie aplicate, dar și responsabilitățile fiecărei persoane implicate în gestionarea situațiilor violente.”, a declarat Ministrul Educației, Ligia Deca.
De asemenea, în gestionarea cazurilor de violenţă, pentru a asigura siguranţa fizică şi emoţională a elevilor, reprezentanţii unităţilor de învăţământ trebuie să sesizeze instituţiile abilitate, să colaboreze cu acestea şi să aplice sancţiuni şi măsuri de sprijin pentru autori, respectiv măsuri de sprijin pentru victime.
„Ne-am asigurat ca toate prevederile să fie coerente, pentru a fi însușite de personalul școlilor, însă au fost incluse și sancțiuni. Violența în școli poate fi prevenită și combătută, iar procedura reprezintă un instrument util pentru a atinge acest obiectiv. De asemenea, un sprijin îl reprezintă și reformele incluse în Planul Național de Combatere a Violenței în Școli, din Legea învățământului preuniversitar. Sunt convinsă că fenomenul combaterii violenței în școli poate fi combătut doar prin colaborare.”, a mai spus Ligia Deca.
Din același proiect mai aflăm că elevii implicaţi în acte de violență vor fi obligaţi să participe la ore de consiliere şcolară sau psihologică.
”În situația în care elevii sau părinții continuă să refuze participarea la ședințele de consiliere școlară sau psihologică și psihoterapeutică, directorul sesizează situația managerului de caz. Astfel, DGASPC și ISJ pot solicita instanțelor de judecată să dispună obligarea, prin hotărâre judecătorească, a elevilor sau părinților să participe la ședințe de consiliere școlară sau psihologică și psihoterapeutică.”, conform proiectului.