Sir Arthur Conan Doyle (n. 22 mai 1859 – d. 7 iulie 1930) a fost un romancier britanic, celebru pentru a-l fi creat pe Sherlock Holmes – primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste. În afara acestora, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri știintifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-fiction).

Sir Arthur Conan Doyle s-a născut la Edinburgh, din părinți irlandezi care emigraseră în Scoția. A fost trimis la Stonyhurst, o școală a iezuiților, la vârsta de 9 ani, deși când a absolvit-o în 1875 el abandonase deja creștinismul pentru a deveni un agnostic. Din 1876 până în 1881 a studiat medicina la Universitatea din Edinburgh, inclusiv o perioadă de practică petrecută la Aston (acum parte a districtului Birmingham). După absolvire s-a angajat ca doctor pe un vas care se îndrepta spre coasta Africii de Vest; în 1882 și-a deschis un cabinet la Plymouth. Și-a luat doctoratul în 1885. Ducea lipsă de pacienți și își umplea timpul dintre două consultații scriind povestiri. Prima povestire a publicat-o în Chambers’s Edinburgh Journal înainte să împlinească 20 de ani.

În ultima parte a vieții sale Doyle a fost atras de spiritism în așa măsură că a scris un roman cu profesorul Challenger pe această temă: Țara ceții. Un episod mai ciudat al acestei perioade l-a reprezentat publicarea cărții Sosirea zânelor (1921): se pare că Doyle era convins de veridicitatea fotografiilor cu zâne din basmele Cottingley, surprinse de el în niște fotografii pe care le-a reprodus în carte, împreună cu teorii despre natura și existența zânelor și spiridușilor. Această carte a constituit motivul interzicerii în Uniunea Sovietică a colecției sale de povestiri The Adventures of Sherlock Holmes în 1929, sub acuzația de ocultism. Din fericire interdicția a durat scurtă vreme.

Doyle a fost prietenul magicianului american Harry Houdini, un oponent de marcă al mișcării spiritiste. Deși Houdini insista asupra ideii că mediile spiritiste se folosesc de anumite trucuri, Doyle a fost convins că Houdini însuși posedă puteri supranaturale, o părere exprimată în cartea sa Granița necunoscutului. Se pare că Houdini nu a reușit să-l convingă că folosea doar elemente de scamatorie, în fața unui public insuficient de antrenat ca să-și dea seama că era tras pe sfoară.

Arthur Conan Doyle a murit în 1930 ca urmare a unui atac de cord și este înmormântat în cimitirul bisericii din Minstead, în New Forest, Hampshire, Anglia.

O statuie a fost ridicată în onoarea sa la Crowborough Cross în Crowborough, East Sussex, Anglia, unde Sir Arthur a trăit timp de 23 de ani. O statuie a lui Sherlock Holmes poate fi văzută in Picardy Place, Edinburgh, Scoția, aproape de casa unde s-a născut Conan Doyle.

Cu toții am auzit, într-un fel sau altul, de Sherlock Holmes, detectivul fictiv creat de Sir Arthur Conan Doyle. Așa că este inevitabil, fiind atât de popular, să existe și foarte multe lucruri eronate pe care le credem despre el și caracterul lui. Astfel, mitul Sherlock Holmes s-a distorsionat de-a lungul timpului.

Mai jos sunt enumerate lucruri pe care le credem despre Sherlock Holmes, dar care însă sunt complet greşite. Purta el faimoasa lui șapcă? Fuma din pipă? Iubea?

Mulți oameni îl văd pe Sherlock Holmes ca pe un cavaler pe un cal alb al lumii detectivilor, rezolvând cazuri folosindu-şi doar puterea minții și nerănind niciodată oameni nevinovați în timpul cercetărilor.

Este cel mai iubit detectiv fictiv din lume, dar a avut mai multe laturi întunecate, pe lângă consumul de droguri şi obiceiurile excentrice. Sherlock nu avea deloc o problemă în a recurge la orice pentru a rezolva un caz, ținând de multe ori cont doar de propria plăcere.

Într-o poveste a lui Conan Doyle, Aventura lui Charles Augustus Milverton, acesta intră într-o relaţie cu o servitoare doar pentru a ajunge mai aproape de un personaj negativ pe care încearcă să-l prindă. După ce rezolvă cazul, o lasă pur şi simplu pe femeie cu ochii în soare și nu face nici un efort să-i explice acesteia situația. De asemenea, angajează un mic grup de oameni ai străzii pentru a-i face treburile murdare, grup pe care în mod simpatic îl numeşte „Ștrengarii de pe Baker Street”. Îi întâlnim pe aceştia în Semnul celor patru, Un studiu în roşu şi Omul necinstit.

Cel mai bun prieten a lui Sherlock este Dr. John Watson, iar el îl prezintă pe acesta ca biograful și asociatul său, mai ales în misiuni foarte periculoase. Chiar şi în adaptarea modernă din 2012, „Elementary”, Dr. Watson (femeie) este prezentată la fel.
Perechea este incredibil de apropiată şi rămân prieteni cea mai mare parte a vieții. Holmes spune că ar fi chiar „pierdut fără Boswell-ul său”, cu referire la faimosul biograf al lui Samuel Johnson în secolul XVIII.

Nu toate filmele se fac vinovate de această concepție asupra lui Holmes, dar ultimele două părţi din seria ce îl are pe Robert Downey Jr în rolul principal, reprezintă o adevarată ofensă la adresa detectivului nostru. Robert Downey Jr îl descrie pe Holmes ca îmbrăcându-se extrem de excentric, cu haine necorespunzătoare, lucru ce-i dă un aer de igienă precară.

Însă Sherlock Holmes este descris în Câinele din Baskerville ca fiind obsedat de curățenie, îmbrăcat în haine tradiționale, foarte conservatoare pentru timpul său şi este întotdeauna impecabil îngrijit. Tot în Câinele din Baskerville, Sherlock Holmes se ascunde o perioadă într-o baracă veche pentru investigarea cazului, rămânând excesiv de pedant și curat, trimițând pe cineva să-i aducă lenjerie și alte lucruri necesare pentru a-și menține igiena impecabilă.

Imaginea lui Holmes purtând o șapcă din păr de căprioară şi fumând dintr-o pipă calabash a devenit atât de comună, încât este considerată o parte determinantă a personalităţii lui Sherlock Holmes.

Cu toate acestea este, de fapt, o scornire. Șapca şi pipa au fost folosite la început într-o piesă de teatru, dar nu au făcut niciodată parte din ţinuta lui Sherlock.

Pipa calabash a fost folosită inițial de către un actor într-o piesă, pentru că putea să-și odihnească brațul, ținând cotul pe piept în timp ce vorbea. Între timp, însă, combinaţia pipă + șapcă a devenit sinonimă cu Sherlock Holmes sau cu ideea de detectiv.

Există câtva adevăr în asta; Holmes a rezolvat majoritatea cazurilor cu o rapiditate extraordinară.

Multe filme încearcă să atragă cinefilii cu orice preţ, motiv pentru care i-au dat lui Sherlock Holmes un strop de… iubire. Un exemplu potrivit întâlnim în filmele recente în care Robert Downey Jr. joacă rolul unui bisexual, un Playboy excentric care este îndragostit atât de Irene Adler, cât şi de prietenul său, Dr. Watson. La fel şi în serialul „Elementary (2012)”, Sherlock îşi plânge iubita moartă, Irene Adler, şi până la urmă ajunge să se ataşeze de Dr. Watson (femeie). Cu toate astea, Irene Adler este menționată doar într-o singură poveste, Scandal în Boemia, prima din cele 56 de povestiri scurte cu Sherlock Holmes ale lui Conan Doyle şi singurul lucru pe care i-l spune acolo este „Bună-seara, Domnule Sherlock Holmes”.

Sherlock o descrie mai târziu ca fiind „Femeia”, dar numai pentru că ea a fost singura femeie care l-a întrecut vreodată la ceva. I-a respectat intelectul, dar nu a avut înclinații romantice față de ea, motiv pentru care nu a mai apărut de aici încolo. Dacă aveți nevoie de mai multe dovezi, aflaţi dară că însuşi Arthur Conan Doyle l-a descris pe Sherlock Holmes ca „inuman ca maşina de calcul a lui Babbage” şi a simțit că faimosul său detectiv nu a fost deloc interesat de dragoste.

Contrar crezului popular încetățenit din cauza serialelor de televiziune, cât şi a filmelor artistice, profesorul Moriarty nu a fost duşmanul viclean al lui Sherlock Holmes.

Moriarty, de fapt, apare doar într-o singură poveste, Ultima problemă, şi este, de asemenea, menționat în Valea Terorii, dar numai în scopul de a sfătui nişte infractori.

În ceea ce priveşte vrăjmăşia dintre ei, aceasta nu a existat cu adevărat, există doar celebra luptă de la Cascada Reichenbach.

De fapt, Arthur Conan Doyle se săturase de Sherlock Holmes şi a vrut să înceapă alte proiecte, aşa că a creat un conflict între Moriarty și Holmes, ca să poată să-l ucidă pe personajul principal. Dar protestele fanilor l-au înviat pe Sherlock din morți. Cu greu a mai fost născocit vreodată un personaj cu o popularitate atât de mare, încât oamenii de pe stradă să poarte banderole negre pentru a jeli moartea lui.