Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, prilej de mare sărbătoare la Mănăstirea Poiana Mărului

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul este prilej de mare sărbătoare la Mănăstirea Poiana Mărului!

Astfel, credincioșii sunt invitați să ia parte la bucuria obștii Mănăstirii Poiana Mărului.

Manifestările încep astăzi, de la ora 17, cu plecarea în procesiune a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Parohia Măru, spre Mănăstirea din Poiana Mărului. Sub vegherea sfintei icoane și a Sfântului Ocrotitor, începând cu ora 19, se vor săvârși Slujba Vecerniei și a Litiei, și începând cu ora 21, Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul și rugăciuni de dezlegare.

În dimineața praznicului, începând cu ora 7, se va săvârși sfințirea apei, iar la 7.30, Taina Sfântului Maslu, urmate de întâmpinarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii.

La final, după împărtășirea cu darurile cerești, toți pelerinii sunt invitați la împărtășirea cu cele materiale, în cadrul agapei frățești.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *