Nicolae Ciucă: ” Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, al solidarităţii şi al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României”


În perioada 6-7 martie la București are loc Congresul Partidului Popular European, cea mai mare familie politică din Europa. Gazda manifestării este PNL, iar cu acest prilej, Bucureștiul devine pentru 2 zile capitala politică a Europei. Nicolae Ciucă președintele PNL a precizat:”Mă bucur foarte mult că am primit această decizie, ca Partidul Popular European să desfăşoare în următoarele trei zile congresul popularilor europeni aici în Bucureşti. Este un semn de recunoaştere a importanţei pe care Partidul Naţional Liberal o reprezintă în interiorul familiei popularilor europeni, în familia de centru dreapta a politicii europene. Şi în acelaşi timp este un semn de recunoaştere a relevanţei pe care România o are pentru tot ceea ce înseamnă solidaritatea, unitatea şi măsurile, deciziile care vor fi luate pentru viitorul Europei.”
În aceste zile la Bucurști au răspuns invitației PNL șefi de stat și de guverne, 2000 de delegați din 40 de țări.
Printre prezențele notabile se numără președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, președinți de partide din cea mai mare familie politică din Europa, PPE, dar și comisarii care fac parte din rândurile popularilor europeni.
“Semnul sub care se desfăşoară acest congres este unul al unităţii, este unul al solidarităţii şi este unul al deciziilor pe care trebuie să le luăm pentru cetăţenii Europei, pentru cetăţenii României, pentru tot ceea ce înseamnă siguranţa şi securitatea în perioada imediat următoare, pe termen mediu şi, de ce nu, deciziile la un astfel de congres trebuie să vizeze obiective pe termen lung”, a mai afirmat liderul Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă.
Programul Congresului PPE vizează trei aspecte foarte importante și anume modul în care se vor lua decizii pentru a susţine cetăţenii Uniunii Europene, cetăţenii României, modul în care vor fi prezentate valorile politicilor de centru dreapta precum și asigurarea securității interne şi externe a Uniunii Europene şi a fiecărei ţări. Programul Congresului va mai cuprinde pregătirile şi strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, precum și manifestul Partidului Popular European.
Nicolae Ciucă a adăugat: „Măsurile pentru care europarlamentarii noştri au negociat şi pentru care au reuşit să obţină rezultate în ceea ce înseamnă sprijinirea economiei româneşti, sprijinirea fermierilor, sprijinirea industriei autohtone, a mediului de afaceri autohton (…) sunt dezideratele Congresului EPP. Acestea se referă la trei chestiuni foarte importante. Şi anume, discutăm despre modul în care vom reuşi să luăm decizii pentru a susţine cetăţenii Uniunii Europene, cetăţenii României, pentru că aici este munca noastră, implicarea, responsabilitatea noastră ca membri ai familiei populare să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a sprijini cetăţenii României şi a le da încrederea în măsurile şi în politica de centru dreapta, în politica liberală. De asemenea, discutăm de modul în care…al doilea deziderat, modul în care prezervăm valorile politicilor de centru dreapta. Şi am văzut că ele nu au avut alt obiectiv acela de a crea dezvoltare, de a crea progres şi de a genera bunăstare. Şi nu în ultimul rând, cel de-al treilea deziderat (…)acela de a asigura securitatea internă şi externă a Uniunii Europene şi a fiecărei ţări în parte.”
Pentru România accederea în marea familie europeană a însemnat multiple beneficii, iar unul din cele mai importante este acela că în cei 17 ani de când România este membră a UE, PIB-ul per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare faţă de media europeană a crescut de la 40% cât era în 2007, la 80% cât este astăzi.
„Ceea ce este cel mai important de subliniat este că trebuie să ne aducem aminte că în 2007 România a devenit membru cu drepturi depline a Uniunii Europene (…) Şi aş vrea să vă dau doar o singură cifră, şi anume, dacă ne referim la PIB-ul per capita raportat la paritatea puterii de cumpărare faţă de media europeană, în 2007 ne găseam la 40%, astăzi România este la 80% şi sunt perspective şi avem potenţial să putem să creştem în continuare.”, a adăugat președintele PNL Nicolae Ciucă.
Congresul PPE este cel mai important eveniment politic din UE, înaintea alegerilor europarlamentare.

Post Author: Cornelia Dunăreanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *