Un nou transport de vaccin anti-COVID-19 a ajuns în această dimineață la Spitalul Județean de Urgență Reșița. Este vorba despre 360 de doze care vor fi administrate personalului medical angajat în cadrul unității medicale.
„După ce săptămâna trecută a fost imunizat personalul medical din secţiile Unităţii de Primiri Urgenţe, Anestezie şi Terapie Intensivă, Anatomie Patologică, Pneumologie, Boli Infecţioase, precum şi cel al Centrului de Hemodializă, începând de astăzi se vor vaccina cadrele medicale din secţiie Cardiologie, Radiologie şi Imagistică Medicală, Pediatrie, Chirurgie, Urologie, Laboratorul de Analize Medicale, Medicină Internă I, Urologie, Diabet şi ORL. Tot în aceste zile vor fi imunizate, în cadrul centrului de vaccinare amenajat în incinta Staţionarul I al Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, conform programării, şi personalul medical din reţeaua de medicină de familie, medicină şcolară şi asistenţă medicală comunitară, personalul din laboratoare, farmacii şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii, precum şi personalul din serviciile stomatologice şi cel de pe ambulanţă”, au transmis reprezentanzii Spitalului județean de Urgență Reșița.