Nu mai puțin de 158 de cărășeni s-au infectat cu COVID-19 în ultimele 24 de ore și a fost raportat un nou deces.
Este vorba despre o femeie de 83 de ani din Bocșa. Aceasta suferea și de alte afecțiuni.
Ceea ce înseamnă că bilanțul infectărilor este de peste 20.000, mai exact 20.455, iar cel al deceselor este de peste 1.100, mai exact 1.171.
În spitale, 59 de cărășeni se luptă cu boala, dintre care 11 în stare mai gravă pe ATI, 7 la Reșița și 4 la Caransebeș.
În carantină se află acum peste 700 de persoane, iar în izolare peste 300.
În ultimele 24 de ore au fost recoltate 140 de teste și tot în ultima zi, aproape 300 de persoane au fost testate cu teste rapid.
Rata de infectare a crescut și este acum de 2,74 la mie.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Doclin, cu 9,04 la mie, la Coronini, cu 8,57 la mie, la Socol, cu 7,22 la mie și la Brebu Nou, cu 7,04 la mie.
În România, în ultima zi, au fost raportate aproape 20.000 de infectări și aproape 500 de decese.
Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.
Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!