Educația pentru mediu este tema propusă anul acesta la ediția cu numărul 7 a evenimentului „Alergând la Pădure”!
Astfel, toate organizațiile sunt invitate să își depună proiectele în această perioadă, iar teme precum educația ecologică, reciclare sau protecția mediului, sunt binevenite.
Propunerile se trimit până pe data de 15 septembrie, la contact@alergandlapadure.ro.
Pe 31 octombrie, cei interesați pot lua parte direct la evenimentul care va aduce împreună copii, părinți și bunici, pasionați de mișcare în aer liber, sportivi de performanță și oameni cu suflet mare dispuși să contribuie la viitorul nostru.
Proiectele declarat eligibile intră în cursă, iar apoi, alergătorii care se înscriu în competiție vor putea să aleagă un proiect pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători care împărtășesc aceeași dorință.
Menționăm că în ultimele 3 ediții, Alergând la Pădure a reușit să mobilizeze la startul competiției peste 800 de participanți care au contribuit cu peste 55.000 RON la fondul necesar pentru înființarea Fundației Comunitare Banatul Montan și la realizarea a 3 proiecte în comunitate.
”„AlerGând la Pădure” este un eveniment născut din dragostea pentru natură, așa că ne-am gândit că a venit timpul să dedicăm o ediție acestei teme care ne privește pe toți pentru că ne afectează pe toți în mod direct și personal.
Prin ediția de anul acesta vrem să atragem atenția asupra impactului pe care fiecare dintre noi îl avem asupra mediului și asupra lucrurilor mărunte pe care le putem face pentru ca acest impact să fie unul pozitiv.
Proiectele selectate în 2021 vor fi axate pe educația ecologică și de protecție a mediului”, transmit reprezentanții Fundației Comunitară Banatul Montan.
Evenimentul „AlerGând la Pădure” este organizat de Fundația Comunitară Banatul Montan cu sprijinul Primăriei Reșița și al unor organizații și companii private, în parteneriat cu Salvamont, Direcția Silvică și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin.