Începe concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Caraș-Severin.
Mai exact, proba scrisă are loc la Colegiul Național „Traian Lalescu” din Reșița, vineri, 15 octombrie, la ora 10:00 și durează 2 ore, potrivit procedurii trimise de Ministerul Educației inspectoratelor școlare.
Intrarea în sală a candidaților are loc dimineața, până la cel târziu ora 9:00, iar după acel moment, cine nu este în sală la deschiderea subiectelor, este eliminat din concurs.
Candidații vor primi 50 de itemi, iar fiecare item are un singur răspuns corect.
În Caraș-Severin, 114 candidați vor concura pe cele 145 de posturi vacante de director și director adjunct.
Candidaților, responsabililor de sală și supraveghetorilor le este interzis accesul în sală cu genți, poșete, ziare, reviste, cărți, caiete, notițe sau alte materiale documentare, mijloace electronice, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanță.
Menționăm că pentru candidații care nu pot fi prezenți la proba de vineri din cauza infectării cu COVID-19 sau din cauza carantinării, se va organiza o sesiune specială, care va avea loc joi, 28 octombrie.