Nerespectarea regimului legal de viteză este principala cauză a accidentelor rutiere grave în Caraș-Severin.
Chiar dacă, în prima jumătate a acestui an au fost înregistrate cu peste 35 % mai puține accidente față de media accidentelor din ultimii 10 ani, numărul persoanelor care au decedat s-a dublat.
Mai exact, din 35 de accidente rutiere grave înregistrate în prima jumătate a anului, a rezultat decesul a 17 persoane, față de 8 persoane care și-au pierdut viața pe șoselele cărășene în 2021.
De asemenea, a crescut numărul de accidente înregistrate în zilele de joi și vineri, și a scăzut numărul celor înregistrate în zilele de marți, miercuri, sâmbătă și duminică.
Următoarele cauze generatoare de accidente rutiere în acest an, din punct de vedere numeric, au fost neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 17 accidente, indisciplina pietonală, 14 accidente, alte preocupări de natură a distrage în mod periculos atenția, 14 accidente, nerespectarea distanței între vehicule, 14 accidente rutiere.
Sub aspectul categoriei de drum, 85% dintre accidente s-au înregistrat pe rețeaua stradală, 63 de accidente față de 62 în 2021, și pe drumurile naționale, 58 de accidente, la fel ca în 2021.
Fiti responsabili în trafic și adoptați întotdeauna o conduită preventivă, transmit polițiștii.