O nouă atenționare de cod portocaliu de averse torențiale cu cantități însemnate de apă a fost emisă. Sunt vizate județul Caraș-Severin și zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara.
În județul Caraș-Severin și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Alba și Hunedoara vor fi averse
torențiale și mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp.
Atenționarea este valabilă până mâine la ora 12.00
De asemenea a fost emis cod galben de ploi în Carpații Occidentali și Meridionali, în Oltenia și vestul Transilvaniei.
Local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de
scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20- 25 l/mp și
izolat de peste 30-40 l/mp. De asemenea, atenționarea de cod galben este valabilă tot până mâine, 16 iunie, la ora 12.00