O nouă colectă mobilă de sânge a fost organizată la Băile Herculane, iar alte două sunt „pe drum”


O nouă colectă mobilă de sânge a fost organizată la Băile Herculane, acolo unde s-au prezentat pentru a dona aproximativ 30 de persoane.

De asemenea, pentru a crește stocul de sânge, se vor organiza alte 2 colecte mobile, la Detașamentul de Pompieri Caransebeș și la Detașamentul de Pompieri Oravița.

Însă, cărășenii pot dona sânge la Centrul de Transfuzii din Reșița, de luni până vineri, de la 7.30 la 13.00.

Centrul de Transfuzii Sanguine Reşiţa a revenit la orarul normal de funcționare, după 2 săptămâni în care a avut program prelungit. Astfel, el este deschis de luni până vineri, în intervalul orar 7.30-13.00.

Cărăşenii pot dona sânge, atât pentru victimele războiului din Ucraina, cât şi pentru bolnavii din spitale.

De asemenea, o nouă colectă mobilă de sânge a fost organizată la Băile Herculane, acolo unde s-au prezentat pentru a dona aproximativ 30 de persoane.

Mai mult, pentru a crește stocul de sânge, în perioada următoare, Centrul de Transfuzii Sanguine Reșița va organiza alte 2 colecte mobile, la Detașamentul de Pompieri Caransebeș și la Detașamentul de Pompieri Oravița.

Nu pot dona sânge persoanele sub 18 ani sau cele peste 60 de ani, persoanele care au sub 50 de kg, persoanele care care suferă de boli precum hepatită, HIV, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă sau de piele, persoanele anemice, persoanele hipo sau hipertensive, persoanele care poartă ochelari cu dioptrii +,- 4, persoanele care au consumat alcool cu 24 de ore înaintea donării, persoanele care au avut intervenții chirurgicale sau stomatologice în ultimele 6 luni, precum și femeile însărcinate, cele care alăptează și cele care se află la menstruație.

De asemenea, intervalul de timp între doua donări de sânge nu poate fi mai mic de 60 zile.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *