O șansă la viață pentru Denis!

Reprezentanții CSM Reșița au demarat o acțiune de strângere de fonduri pentru Denis, un băiețel reșițean, care trece prin clipe grele, fiind diagnosticat cu o boală destul de rară.

CSM Reșița adat startul unei acțiuni umanitare pentru un băiețel reșițean care este diagnosticat cu o boală rară- și anume encefalită autoimună.
Această acțiune umanitară se organizează la inițiativa fostului fotbalist Casian Doană de a ajuta un băiețel reșițean care trece în acest moment, printr-un moment dificil
Astfel, secțiile de fotbal și handbal din cadrul CSM Reșița, s-au mobilizat, iar vineri când se va disputa meciul de handbal din campionatul Diviziei A și sâmbătă, când se va disputa prima etapă oficială din partea a doua din campionatul Ligii a doua de fotbal, vor circula urne printre suporterii din Sala Polivalentă și suporterii de pe stadionul Mircea Chivu, pentru a dona pentru Denis.

„Zilele trecute am văzut circulând în spațiul public un apel umanitar, pentru a ajuta un tânăr reșițean care trece printr-un moment dificil din viața lui. Denis este un tânăr pasionat de fotbal și alte sporturi, un băiat ascultător, iubit de familie și de toți cei care îl cunosc, dar care a fost diagnosticat cu o boală destul de rară, encefalită autoimună, iar în prezent duce lupta cu această boală de pe un pat de spital din Timișoara. Noi, comunitatea suporterilor rossoneri, nu putem sta deoparte și vrem să fim alături de el în această perioadă grea din viața lui. Astfel, ne dorim ca spiritul ce ne unește pentru susținerea necondiționată a clubului să fie reflectat și în această cauză umanitară. Puteți dona în contul direct al familiei RO20RZBR0000060010290666-titular Florin Andrei, deschis la Raiffeisen Bank.

la meciul dintre CSM Reșița și CSA STEAUA, ora 11, puteți dona bani în urnele speciale dedicate acestui caz, care o să se regăsească în stadion. Ne dorim ca Denis să revină alături de familie, pe terenul de fotbal, să îl vedem plimbându-se din nou cu bicicleta și râzând alături de prietenii lui! TOȚI LÂNGĂ DENIS!”, este mesajul postat pe pagina de socializare de reprezentanți ai galeriei reșițene de fotbal – Guardia Ultra.
Nici cei de la echipa de handbal nu au rămas indiferenți. „La inițiativa lui Casian Doană de a-l sprijini financiar pe Denis, un băiețel diagnosticat cu encefalită autoimună, prin sală vor circula urne pentru donații din partea spectatorilor! Multă sănătate, Denis!”, este mesajul transmis de
reprezentanți ai secției de handbal.
Etapa a IV-a a play-off-ului de promovare al Diviziei A este programată vineri, când echipa de handbal reșițeană, CSM Reșița va juca la Sala Polivalentă din Reșița, contra echipei CSM Oradea.

 

Puteți dona în CONT- RO20RZBR0000060010290666-titular Florin Andrei, deschis la Raiffeisen Bank

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *