O ușoară creștere a ratei șomajului înregistrat în județ, la sfârșitul lunii aprilie 2024, față de luna martie!

 

Potrivit datelor furnizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Caraș-Severin, rata șomajului înregistrat în județ la sfârșitul lunii aprilie 2024 a fost de 3,09%, o ușoară creștere față de luna precedentă. Numărul total de șomeri înregistrați a fost de 2.883 de persoane.
Din totalul șomerilor, peste 1000 de cărășeni  primeau indemnizație de șomaj, iar peste 1800 de cărășeni (1.828) nu beneficiau de acest sprijin. Comparativ cu luna martie, numărul șomerilor indemnizați a scăzut cu 45, în timp ce numărul celor neindemnizați a crescut cu 16.
Pe medii de rezidență, se observă o diferențiere semnificativă: 1.192 de șomeri provin din mediul urban, iar 1.691 din mediul rural.
Din punct de vedere al grupei de vârstă, cei mai mulți șomeri se regăsesc în categoriile 40-49 de ani (734) și peste 55 de ani (726). Urmează grupa 50-55 de ani (613), iar la polul opus se află tinerii cu vârste între 25 și 29 de ani (160).
Structura șomajului pe grupe de vârstă la finalul lunii aprilie 2024:
Analizând nivelul de instruire al șomerilor înregistrați, se remarcă o pondere semnificativă a celor fără studii și a celor cu nivel de instruire primar (27,09%). Șomerii cu studii gimnaziale reprezintă 30,56% din total, iar cei cu studii universitare doar 5,65%.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *