Aretha Franklin, vocea de neegalat a muzicii soul, a murit la vârsta de 76 de ani. Artista fusese diagnosticată cu cancer în 2010, anul trecut anunțându-și retragerea din muzică.
Regina indiscutabilă a muzicii soul, Aretha Franklin, s-a stins din viață ieri, 16 august. Artista a murit în locuința ei din Detroit, fiind răpusă de un cancer pancreatic avansat.
Trista veste a fost confirmată de publicistul artistei, care a transmis anunțul către Associated Press, împreună cu o declarație a familiei:
[insert_php]
include ‘reclame.html’;
[/insert_php]
”În unul dintre cele mai întunecate momente din viața noastră, nu reușim să găsim cuvintele potrivite pentru a exprima durerea din inimile noastre. Am pierdut stâlpul și stânca familiei noastre.”
Aretha Franklin a fost prima femeie inclusă în Rock and Roll Hall of Fame. Nicio altă vocalistă nu s-a putut ridica la înălțimile monumentalei sale cariere. Artista are în palmares 18 premii Grammy și este considerată de către editorii revistei Rolling Stone ”cea mai bună cântăreață a tututuror timpurilor”.