Diminețile ar fi prea grele. Să știu ca nu aș mai putea să îți aud zâmbetul. M-aș răscoli amarnic prin cearșaful nostru, căutând atingeri printre picături de lacrimi. Aș deschide fereastra, căci cea a inimii este închisă fără glas. M-aș bucura de ploaie, aș strânge picăturile ce-mi cad în palmă. Le-aș pune acum la pieptul meu și mi-aș spala obrajii. M-aș îmbraca în hainele ce ti-au plăcut. Le-aș mirosi ca pe-o madlena, imagindu-mi degete ce mișcă pe sub bluză. Aș aprinde țigări și le-aș fuma pe jumătate, căci sufletul sughite și suspină. Și te-aș vedea aievea printre darele de fum ce se îndepărtează.

Aș alerga pe străzi ca un nebun ce-si caută sensul și te-aș căuta la fel de mult. În toți oamenii ce-mi par, acum, identici. Aș poposi la cafeneaua noastră. Acolo unde ascultam povestea vieții. Mi-aș trece mâinile prin păr și aș închide ochii. Crezând că tu ești omul care ma răsfață. Aș râde fără de sfârșit cu ființa. Visând la cum râdeai cu mine. Și mi-aș dori să mă întorc acasă, sperând să te găsesc acolo. În pragul ușii ce miroase a tine. De pragul inimii tale m-am împiedicat de mult, dar a fost cea mai frumoasă căzătură din viața mea. Atât de lina mi-ai făcut căderea.

Aș răsfoi albumul nostru și te-aș săruta în toate pozele ce plâng acum după iubire. Dar nu le-aș rupe. E ca și cum aș rupe crunt bucăți din mine. Voi alege una și o voi lipi de inimă. Uitându-mă la ceasul ce acum nu-mi este prieten. Dacă aș putea, l-aș opri. Aș da limbile înapoi și m-aș certa cu ele. Iar noaptea s-ar lăsa peste suspine. M-aș așeza în patul nostru și mi-aș dori sa pot să adorm. Atât de repede. Eu, poza noastră, un cearșaf mototolit de mâini ce strigă și Tu… în amintiri.

Cum ar fi o zi din viață fără tine? Nu ar fi. Pentru ca locul tău a fost și este… lângă mine! 🙂

Citeste mai multe pe:

https://www.facebook.com/alexandruchermeleu