Ce asemănări au oamenii care trăiesc împreună

Partenerii care se iubesc sincer și trăiesc totul împreună ajung să semene foarte mult între ei, odată cu trecerea anilor. Îi vedem în jurul nostru și îi admirăm. Se îmbracă aproape la fel, au parcă aceleași gesturi și aceleași zâmbete, au aceleași expresii verbale și chiar și aceleași preferințe culinare. Cuplurile care seamănă atât de bine nu sunt cazuri izolate, susțin sociologii, ci un fenomen răspândit în toată lumea, pe care știința încearcă prin diverse studii să îl descifreze. Cercetătorii au stabilit deja că există un anumit mecanism psihologic prin care partenerii se influențează reciproc și ajung să semene între ei, spre bătrânețe. Cu cât un cuplu este mai fericit și mai apropiat, cu atât asemănarea dintre cei doi este mai evidentă.

O explicaţie a specialiştilor este: pentru că împarţi aceeaşi mâncare, acelaşi regim de exerciţii, de somn şi de igienă, iar în cazul în care eşti extrem de apropiat cu această persoană, prin sărut ai contact şi cu saliva aceluia cu care trăieşti.

În special, sistemul imunitar pare să devină cel mai asemănător.

Cercetătorii din Belgia au studiat sistemul imunitar a 670 de oameni pe parcursul a trei ani. Ei au descoperit că cuplurile căsătorite, cu copii, au arătat cu 50 la sută mai puţină variaţie în sistemul lor imunitar decât cuplurile asociate la întâmplare din datele demografice similare. Cuplurile care trăiau în concubinaj, dar erau necăsătorite, nu au fost incluse. Însă echipa de cercetători belgieni consideră că rezultatele ar avea tendinţe similare.

La adulţi, aproximativ 25 la sută din sistemul imunitar este dictat de gene, iar restul depinde de factorii de mediu. Scopul studiului a fost să se înţeleagă modul în care aceşti factori de mediu acţionează şi care, la rândul său, ar putea conduce la beneficii în tratamentul bolilor cum ar fi diabetul şi demenţa.

Oamenii aflaţi într-o relaţie au tendinţa de a dezvolta obiceiuri similare, acest fenomen este numit concordanţa conjugală . De exemplu, un băutor de alcool poate să reducă cantitatea de consum dacă începe să trăiască împreună cu cineva care nu bea.

Cerectătorul Liston şi colegii săi au demonstrat că aceste obiceiuri comune de viaţă, împreună cu condiţiile de trai comune (niveluri de poluare şi bacterii) au un impact direct asupra sistemului nostru imunitar. Echipa a identificat, de asemenea, că copiii sunt un alt factor important.

„Nu este deosebit de frumos de imaginat, dar cel mai simplu mod de a transmite bacteriile intestinale este calea fecal-orala, atunci când părinţii schimbă scutecul la copil”, a explicat cercetătorul principal Adrian Liston, de la Universitatea din Leuven, Belgia.

Sexul persoanei nu are o mare influenţă asupra sistemului imunitar, iar vârsta are. Aici vine explicaţia de ce persoanele în vârstă sunt mai predispuse la infecţii şi mai puţin receptive la vaccinuri.

Sursa: Science Alert

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *