Operator privat pentru Semeringul Bănățean? Cum se va transforma cea mai veche cale ferată montană din România?


Semeringul Bănățean este în atenția autorităților județene și locale și a reprezentanților CFR. Aceștia au căutat cea mai bună soluție pentru restaurarea a tot ceea ce înseamnă Semeringul Bănățean.
Cu toții știm starea căii ferate dintre Anina și Oravița, problemele vagoanelor care se defectează, dar și a faptului că mulți turiști riscă să rămână pe jos atunci când aleg să folosească această cale ferată. Astfel că ne-am propus să găsim soluții pentru remedierea acestora. Restaurarea gărilor din Anina și Oravița este un alt obiectiv pe care ne dorim să-l putem duce la bun sfârșit, iar directorul CFR Infrastructură, Ion Stoichescu, ne-a asigurat de sprijinul său. Cele două gări aparțin patrimoniului cultural clasa A, astfel că este imperios necesar să intervenim și asupra lor. Una dintre cele mai frumoase căi ferate din Europa merită să-și reia strălucirea, așa că ne-am propus să o repunem în valoare, mai ales pentru efectele benefice majore pe care le-ar putea avea asupra sectorului economic pentru zona Oravița-Anina”, a declarat presedintele Romeo Dunca.
Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, primarii localităților Anina și Oravița, precum și reprezentanții CFR au convenit: contactarea unui operator privat care să poată eventual suplimenta cu încă o garnitură de tren pe cele două existente, identificarea unor soluții rapide pentru a putea interveni în renovarea unor spații din cele 2 gări, Anina și Oravița, construcția de parcări și spații comerciale, restaurarea și chiar repunerea în circulație a locomotivei cu abur care în momentul de față este expusă ca piesă de muzeu și care în urma restaurării ar da un iz istoric acestor călătorii, posibilitatea staționării în gară pentru un timp suplimentar, astfel încât turiștii să poată coborî pentru a imortaliza momentele și peisajele prin fotografiere și prelungirea traseului pe la Iam până la Biserica Albă din Serbia în parteneriat din Serbia.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *