Organizația Femeilor Liberale din Caraș-Severin, reprezentată de o delegație formată din 36 de doamne și domnișoare, condusă de președintele Mihaela Drăgilă, primar al comunei Lăpușnicu Mare, a participat la Congresul OFL, la Palatul Parlamentului din București.
Mai exact, prin votul congresului va fi ales noul președinte al OFL și noua structură de conducere ce va reprezenta OFL în următorul mandat de 4 ani.
Filiala Caraș-Severin susține candidatura senatoarei Nicoleta Pauliuc pentru funcția de Președinte, iar Mihaela Drăgilă este candidat pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al OFL, departamentul de administrație publică.
Mesajul prezentat de către președintele OFL CS este unul ferm și susține implicarea femeilor în viața politică și în administrația publică centrală, județeană și locală, ca parte a soluției liberale pentru a se urni lucrurile în direcţia bună.