Aflat după gratii, rapper-ul P. Diddy, împlinește azi 55 de ani!

Rapper-ul, producătorul, designer-ul şi actorul american Sean John Combs s-a nascut pe 4 noiembrie 1969.

În octombrie 2006, şi-a schimbat numele de scena în Diddy (adoptat în august 2005). Anterior acestei schimbări, era cunoscut drept Puff Daddy şi mai târziu ca P. Diddy („Puff” şi „Puffy” erau doar porecle, însă nu era nimic oficial). Încă poartă numele de P. Diddy în Noua Zeelandă şi în Marea Britanie, după ce a fost dat în judecată de alt artist care purta deja numele de „Diddy”.

El este implicat în compania „Bad Boy Records”, linia de îmbrăcămite „Sean John” şi „Sean by Sean Combs”, o companie care se ocupă de producţia cinematografică şi două restaurante. A preluat rolul de director executiv, performer, producător al emisiunii difuzate pe MTV, „Making the Band”, scriitor, designer de îmbrăcăminte şi actor la teatrul Broadway. Diddy are o avere impresionantă, estimată la 358 milioane de dolari, fiind al doilea om ca bogăţie din industria hip-hop.

Sean Combs s-a născut în Westchester County, New York, fiind fiul lui Janice și Melvin Combs. El a crescut în Mount Vernon, o zonă aflată în nordul orașului New York aflat la granița cu cartierul Bronx. Când Sean avea trei ani, tatăl său a fost împușcat mortal în propria mașină în data de 26 ianuarie 1972, pe când se întorcea de la o petrecere din Manhattan . Frank Lucas recent a declarat că Melvin Combs era un Hustler ca și el și că erau asociați.

Mama lui a fost model, iar tatăl a servit în Forțele Aeriene Americane (U.S. Air Force).Și-a început cariera de rapper în 1997. Primul său album a fost lansat în același an. De atunci, a mai lansat încă cinci albume,plănuind și un al șaselea, dar prezentarea nu este încă disponibilă.

Câteva dintre melodiile sale au devenit hituri, câștigând premii de-a lungul carierei sale. A mai cântat cu alți rapperi și trupe. De asemenea, a apărut în emisiuni TV și filme, de obicei ca invitat special (guest star).

Anul trecut au început o serie de dezvăluiri din partea fostei sale iubite, cântăreaţa Cassie. De atunci, mai multe presupuse victime s-au făcut cunoscute, determinând procuratura federală din Manhattan să îl aresteze pe artist la mijlocul lunii septembrie.

El este acuzat că s-a folosit de imperiul său muzical pentru a-şi viola sau agresa sexual victimele. Actul de acuzare îl descrie drept un prădător sexual violent care a folosit alcool şi droguri pentru a obţine supunerea acestora.

Arestarea şi încarcerarea sa au declanşat un val de mărturii care acoperă ultimele trei decenii, au explicat avocaţii în cadrul unei conferinţe de presă la Houston, Texas.

Unele dintre presupusele victime, care erau minore la momentul faptelor, erau foarte tinere, potrivit avocatului, care a dat exemplul unui băiat care avea nouă ani când a susţinut o audiţie pentru casa de discuri a lui P. Diddy, Bad Boy Records.

„Această persoană a fost abuzată sexual, aparent de Sean Combs şi de alte câteva persoane de la studio, în schimbul promisiunii unui contract de înregistrare pentru el şi părinţii săi”, a detaliat el. O fată, în vârstă de 15 ani la momentul incidentului, susţine că a fost „violată” de artist la o petrecere unde a fost drogată, înainte ca „alte persoane să o violeze pe rând”.

Avocaţii au făcut apel şi la alţii să iasă în faţă.

Sean Combs s-a impus ca o figură importantă în hip-hop-ul de pe coasta de est, atât pe scenă, cât şi ca producător. El a acumulat o avere imensă de-a lungul deceniilor, datorită şi activităţilor sale în industria alcoolului.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *