Miezul noptii. Nu are somn. Se uita necontenit la tavanul prafuit de atata intuneric si se joaca cu coada ochiului cu lumina palida ce se rasfrange de peste drum in coltul cel mai intunecat al camerei. Este ora 2:40 si e liniste. E ciudat cata liniste poate sa fie in jurul lui si totusi atat de multa neliniste in interior. E ca si cum ai fi intr-un continuu dans agitat al vietii. Se uita din nou la ceas si incearca sa nu se supună orei tarzii din noapte. E prima oara cand priveste atat de mult la ceasul lui si isi da seama ca il poarta mereu la mana. Atunci cand e treaz, sau cand are ochii închiși… si atunci cand merge la lucru, si atunci cand iubeste, si atunci cand urăște.

E un ceas bun. Al dracului de bun. Ii arata ora exacta si ii reaminteste de fiecare data ce trebuie sa faca. Ce ar face un om fara ceasul lui? Ar dormi. Mult prea mult si prea liniştit. El nu poate. Este atat de agitat incat a uitat ca se apropie ora 3:00 si trebuie sa meargă la „intalnire”. Ce intalniri domnule! La ora 3 dimineata.

A uitat si cum o cheama. Stie doar ca e foarte frumoasa dar nu foarte sclipitoare. Se imbraca deosebit de chic si are un parfum devorant. Si e sincera. Prosteste de sincera. El a numit-o: Sinceritatea pe tocuri!

Incearca sa se grăbească, destul de incet totuşi … e tarziu si inca nu s-a dezmeticit. Intr-un final, ajunge la ea acasa. E bucuroasa ca il vede dar plictisita de viata ei. E un plictis existential in care au fost atrasi subtil dar conştient. E clar! Sufera amandoi de acedie!

S-a intors acasa si s-a lasat bântuit de un gand … ca si cum si-ar fi cautat ochelarii nestiind ca ii are pe ochi. Apoi si-a adus aminte! Si-a adus aminte ca nu isi amintește cum o cheama. Nici nu il mai interesa. Pentru ca in urmatoarele zile va fi ocupat cu alte intalniri.

Intalniri cu alte femei fara nume, fara un scop, fara o directie bine definita in capul lui sau al lor.

Era precum acel tren pus pe o sina imaginara si aruncat in zare. O locomotiva surda si oarba. Un tren care intarzie de fiecare data pentru ca nu opreste niciodata in statia care trebuie.

Era atras mereu de acea superficialitate imbucuratoare care iti ia ochii din prima dar care nu reuseste nicicum sa iti miste inima. Nici macar pentru o secunda. In nemultumirea lui era cel mai multumit om de pamant dar si cel mai nefericit actor al propriei lui drame. Nefericit ca nu o gasea pe Ea. Ca nu o întâlnește si ca nu se poate opri din acest episod al ”cuceritorului”.

Si atunci si-a dat seama. Lovit fiind de un gand atat de puternic si de clar incat a amutit in mijlocul camerei. Nu o va gasi Niciodata pe Ea. Atata timp cat alerga mereu dupa himere si dupa nopti nebune de sex si mai nebun. Dar un sex gol. Dezbracat de orice esenta.

Era un devorator de trupuri…

Poate si de inimi…

Dar singura inima cu adevarat franta… a fost mereu a lui!

Citește mai multe pe:

www.facebook.com/alexandruchermeleu