Pentru o memorie bună!

Curcuma (curcuma longa), cunoscută și sub numele de turmeric (terra merita) sau, mai popular, șofran indian, este o plantă erbacee perenă, din familia ghimbirului, Zingiberaceae, și dă numele unui celebru condiment. Planta este originară din Subcontinentul Indian și are nevoie de o climă tropicală și precipitații abundente pentru a crește.

Curcuma este unul dintre puținele condimente folosit atât ca mirodenie, cât și în tratamentul a numeroase afecțiuni. În India este apreciat de mii de ani pentru proprietățile sale curative, fiind o componentă principală a medicinii ayurvedice.

Condimentul este produs din rizomul plantei care, după ce este recoltat, se fierbe câteva ore și se lasă la uscat. În cele din urmă, este măcinat într-o pudră galben-portocalie. Curcuma are o aromă picantă și amăruie, iar parfumul său amintește de cel al ghimbirului cu care, de altfel, se și înrudește.

Principalii producători de curcuma sunt India, Indonesia și China. Abia recent, condimentul a ajuns să fie utilizat și în Europa.

Curcuma este o sursă excelentă de fier și mangan și o sursă bună de vitamina B6, fibre și potasiu.

În ultimii ani, proprietățile benefice ale consumului de curcuma au fost intens studiate. Înainte de a pătrunde în Europa, chinezilor și indienilor le era cunoscut ca remediu pentru o gamă largă de afecțiun: de la boli ale inimii sau dureri menstruale, până la dureri de dinți sau învinețirea pielii.

Studii recente au arătat că uleiurile volatile din această plantă au proprietăți anti-inflamatoare și s-au dovedit eficiente în prevenția cancerului, a bolii Alzheimer și a bolilor de ficat. Mai mult, curcuma conține un pigment galben-portocaliu numit curcumin, despre care se spune că ar avea efecte asemănătoare cu substanțe medicamentoase puternice ca hidrocortizonul și fenilbutazona, dar fără toxicitatea acestora din urmă. Curcuminul, alături de quercitină, o altă subsanță nutritivă din acest condiment, are puteri antioxidante și distruge celulele precanceroase ale colonului.

La fel ca celelalte condimente, curcuma este de un real ajutor în afecțiunile digestive ca sindromul colonului iritabil sau boala Crohn.

În alimentație se foloseşte rizomul (rădăcina) proaspăt sau uscat. Acesta se comercializează în Europa, de cele mai multe ori, sub formă de pudră. Curcuma este unul dintre condimentele ce se regăsește în amestecul de curry, însă concentrația de curcumin din acesta este mai mică și, de aceea, este recomandat să cumpărați condimentul separat.

Curcuma se păstrează într-un loc uscat și bine aerisit, ferit de lumina soarelui. Culoarea condimentului variază în funcție de soiul din care a fost produs.

Curcuma se poate adăuga omletelor, pastelor, salatelor sau orezului pentru aromă și culoare și poate înlocui șofranul. Condimentul poate garnisi deserturi, în special pe cele din mere și completează de minune preparatele din linte, varză, fasole verde sau broccoli.

În mâncărurile orientale, pudra de curcuma se adaugă la începutul procesului de fierbere sau preparare la aburi. În Asia este utilizat pentru preparatele din carne slabă: pui, peşte și fructe de mare.

Consumul zilnic de curcumă îmbunătăţeşte memoria şi starea de spirit la persoanele de vârsta a treia, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din California.

Studiul publicat în a luat în calcul efectele curcumei sub formă de suplimente alimentare asupra persoanelor în vârstă, care însă nu suferă de demenţă. Cercetăriile anterioare au demonstrat efectele antioxidante şi antiinflamatoare ale curcuminei, care se găseşte în turmeric. De asemenea, s-a luat în calcul şi faptul că în India, unde se consumă curcumă în cantităţi mari, incidenţa bolii Alzheimer este foarte mică, iar performanţele cognitive sunt foarte bune.

”Modul exact de acţiune al curcumei nu este defenit, dar se poate datora faptului că reduce inflamaţiile la nivelul creierului, care a fost legat de Alzheimer şi depresii majore”, a declarat Gary Small, medic psihiatrie geriatrică la Universitatea din California.

La studiu au participat 40 de subiecţi cu vârsta cuprinsă între 50 şi 90 de ani care s-au plâns în perioada anterioară de pierderi scurte de memeorie. Timp de 18 luni o parte dintre ei au luat 90 mg de curcumă. La începutul studiului, la fiecare 6 luni şi la sfârşitul lui li s-a verificat capacitatea cognitivă. Cei care au luat curcumă au avut rezultate mult mai bune decât cei care au luat tratament placebo de test. În 18 luni memoria li s-a îmbunătăţit cu 28%.

Curcuma poate fi folosită drept condimente pentru preparate din carne, în smoothieuri, preparate vegetale.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *