Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Caraș-Severin, sub coordonarea Parchetului de pe Tribunalul Caraș-Severin, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, emise de Tribunalul Caraș-Severin, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Perchezițiile au fost efectuate la sediul și la punctele de lucru ale unei societăți comerciale, din județul Caraș-Severin, având ca obiect de activitate prestări servicii în construcții.
În urma activităților, au fost ridicate înscrisuri și documente contabile de interes în cauză.
Din cercetări, a rezultat faptul că administratorul unei societăți comerciale nu ar fi înregistrat în documentele contabile venituri din prestări servicii în domeniul construcțiilor, cauzând un prejudiciu la bugetul consolidat al statului de aproximativ 2.000.000 de lei.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.