Peste 2.100 de elevi de clasa a 6-a vor susține, de luni, Evaluarea Națională

Evaluarea Națională pentru clasa a 6-a a fost amânată pentru zilele de 12 și 13 iunie, a anunțat Ministerul Educației.

Este a 2-a oară când calendarul Evaluării Naționale pentru clasa a 6-a este amânat.

Inițial, examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai, însă au fost amânate pentru 30 și 31 mai, din cauza declanșării grevei naționale pe 22 mai.

Amintim că profesorii au ieșit în stradă, pentru majorarea salariilor, iar mitingul de amploare face parte din prima grevă generală a profesorilor din România ultimilor 18 ani.

Scopul acestor evaluări este de a arăta în ce măsură și-au însușit elevii de clasa a 6-a elementele de bază prevăzute de programa școlară și de a-i ajuta pe cei care au lacune să le remedieze.

Astfel, în Caraș-Severin, peste 2.100 de elevii de clasa a 6-a vor susține aceste testări.

Rezultatele nu se afişează şi nu se trec în catalog. În schimb, acestea sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ, prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde se impune și informarea elevilor şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

De precizat că Evaluarea Națională pentru clasele a 2-a și a 4-a au avut loc pentru că erau programate înainte de greva generală din 22 mai.

Reamintim că în luna mai a avut loc Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a 2-a, la care au fost prezenți aproape 1.800 de candidați, precum și Evaluarea Națională pentru cei de clasa a 4-a, unde au fost prezenți peste 2.000 de elevi.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *