2.274 persoane angajate prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin în primele 11 luni ale anului 2024
Ca urmare a aplicării măsurilor de stimulare a ocupării prevăzute de legislaţia în vigoare de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraș-Severin, în primele 11 luni ale anului 2024 au fost încadrate în muncă 2.274 persoane.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 noiembrie 2024, 1.126 au vârsta peste 45 de ani, 445 sunt tineri sub 25 de ani , 356 au vârsta între 25 și 35 de ani , iar 347 au vârsta între 35 și 45 de ani. Din total număr persoane ocupate, 616 sunt tineri NEET.
Numărul femeilor încadrate este de 937, iar al bărbaţilor de 1.337, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 41,20%, respectiv de 58,80%.
În funcţie de rezidenţă, 1.252 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.022 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe persoane au studii liceale şi postliceale (980), gimnaziale (595), profesionale (382), 163 persoane fiind cu studii universitare.
Din numărul total de persoane încadrate prin intermediul AJOFM Caraş-Severin în primele 11 luni ale anului 2024, 711 (31,27%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Caraş-Severin.
În primele 11 luni ale anului 2024, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 5.809 persoane.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. Toate măsurile de stimulare a ocupării forței de muncă sunt detaliate pe site-ul www.anofm.ro în secțiunile „Persoane fizice”/ „Persoane juridice”.
Mai multe informaţii privind rezultatele aplicării măsurilor de stimulare a forţei de muncă ale AJOFM Caraș-Severin sunt disponibile pe www.anofm.ro, la secțiunea AJOFM Caraș-Severin/Programe, Statistici.