Peste 20.000 de cărășeni testați!


Astfel, bilanțul infectărilor este de 11.494, iar cel al deceselor este de 678.

La ora actuală o singură persoană se mai află internată în spital, respectiv pe ATI la spitalul reșițean.

În carantină se află acum aproape 130 persoane, iar în izolare doar 2.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 20.300.

În ultimele 24 de ore au fost recoltate peste 20 teste și tot în ultima zi, aproape 230 de persoane au fost testate cu teste rapid.

Rata de infectare în Caraș-Severin este neschimbată, respectiv de 0,01 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Bocșa, mai exact 0,05 la mie, după care la Reșița, cu 0,02 la mie.

De altfel, sunt și singurele localități în care rata este de peste 0.

De asemenea, campania de vaccinare continuă, iar populația este așteptată la centrele de vaccinare pentru a se imuniza.

În județ, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au primit in total peste 116.000 de doze de vaccin și s-au administrat în total peste 112.000 de doze.

În România, puțin peste 100 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultima zi și s-au înregistrat doar 2 decese.

Până acum, la nivel global s-au înregistat, de la începutul pandemiei, peste 191.000.000 de cazuri confirmate și peste 4.000.000 de decese.

Reamintim că Ministerul Afacerilor Interne a pus la dispoziție o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. Apelurile sunt repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.

De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *