Peste 500 de elevi și cadre didactice de la mai multe unități de învățământ, respectiv de la Colegiul Economic al Banatului Montan, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Colegiul Național „Traian Lalescu”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora” și Colegiul Tehnic, toate din Reșița, au spus STOP BULLYNG-ului.
Mai exact, aceștia au participat la diverse activități în care au aflat de ce e important să cunoaștem ce presupun bullying-ul și cyber -bullying-ul, dar și cum să evităm astfel de situații.
Activitățile informativ-preventive au fost desfășurate de către Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în cadrul proiectului „Stop Bullying”, demarat în colaborare cu TMK ARTROM Slatina.
Comportamentele ostile, de excludere, de luare în derâdere și umilire a celorlalți pot lăsa urme adânci pentru cei care devin victime ale unor astfel de atitudini.
Astfel, tinerilor li s-a explicat și faptul că bullying-ul include și simple etichetări, tachinări și batjocură în cercul de colegi sau de cunoștințe și că uneori aceste tachinări se pot transforma în atacuri fizice.
De asemenea, specialiștii prezenți au încercat să îi facă pe adolescenți să înțeleagă faptul că astfel de cuvinte și comportamente dor și îi afectează pe cei vizați, schimbându-le percepția despre sine și despre ceilalți.
În prevenirea acestor comportamente negative, părinții și profesorii au un rol foarte important, aceștia îi pot ajuta pe copii să înțeleagă mai bine aceste fenomene, pot comunica cu ei, îi pot încuraja să facă ceea ce le place și totodată, le pot oferi modele pozitive și constructive de comportament.
Mai mult, specialiștii i-au sfătuit pe tineri să fie toleranți și înțelegători, să îi ajute pe cei agresați, să îi includă în grupurile de colegi și prieteni pe cei excluși și să anunțe imediat un adult dacă știe că cineva este agresat.
Proiectul își propune să prevină delicvența juvenilă și victimizarea minorilor, consumul de droguri și violența în familie.