Peste 7.200 de permise de conducere vor expira în Caraș-Severin în perioada următoare

Peste 7.200 de permise de conducere vor expira în Caraș-Severin în perioada decembrie 2022- februarie 2023, din peste 450.000 de permise de conducere care vor expira la nivel național.

Astfel, posesorii acestor permise trebuie să solicite preschimbarea lor înainte de expirarea valabilității.

Cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului.

Permisul de conducere se livrează prin Poștă la adresa indicată de titular sau se ridică de la serviciul public comunitar indicat în cererea de preschimbare în 5 sau maxim 15 zile.

Până la eliberarea noului permis, titularului va primi un document cu valabilitatea de 15 zile.

După termenul de 15 zile, în cazul în care titularul nu poate fi găsit la adresa indicată în cerere, permisul de conducere se va ridica, personal, de la serviciul public comunitar în a cărui competență se află acea adresă.

De asemenea, menționăm că în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere, precum și în cazul schimbării numelui titularului au fost aduse modificări în ceea ce privește modalitatea de obținere a permisului de conducere.

Mai exact, pentru asta este obligatorie depunerea fișei medicale.

Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *