Aproximativ 8.000 de cărţi de muncă au rămas neridicate în Caraş-Severin. Astfel, reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă fac apel la cetățeni să meargă la sediul instituției pentru a le fi predate. Carnetele de muncă sunt importante pentru dovada vechimii în muncă.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin a anunțat faptul că peste 8.000 de cărţi de muncă au rămas neridicate de la sediul instiției.
Astfel, Inspectoratul Teritorial de Muncă face apel la titulari să intre în posesia acestor documente importante pentru a proba vechimea în muncă. Cetățenii cărășeni se pot prezenta la sediul din Reşiţa, Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș-Severin, situat pe strada Traian Lalescu, nr. 22, de luni până joi, între orele: 8.00 – 16.30 sau vineri, între orele 8.00 – 16.00.
Acest carnet de muncă continuă să fie important pentru actualii sau foştii salariaţi, chiar dacă, din data de 1 ianuarie 2011 a fost abrogată prevederea legală privind carnetul de muncă.
Potrivit înscrisurilor din carnetul de muncă, titularul îşi poate dovedi vechimea în muncă acumulată până la sfârșitul lunii decembrie 2010, fiind singurul act oficial prin care se dovedeşte vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta.