Pistruii şi petele de la soare sunt două dintre problemele cu care ne confruntam cel mai des. De fapt, nu putem blama soarele pentru apariţia pistruilor, ci doar pentru accentuarea lor. Cât despre petele de la soare, acestea apar ca urmare a unei hiperpigmentari a pielii.
Pistruii, numiţi medical efelide, sunt mici pete cafenii accentuate de soare, localizate pe faţă, braţe sau umeri. Aceste leziuni cutanate sunt complet benigne şi aspectul lor este monomorf, adică petele seamănă între ele atât ca dimensiune, cât şi ca nuanţă. La nivelul obrajilor pistruii pot conflua, determinând placarde mai mari sub influenţa luminii şi a altor factori interni (aşa cum se întâmplă uneori la femeile care iau contraceptive sau sunt însărcinate).
Fiecare expunere la soare sau la solar accentuează pistruii. Culoarea lor se atenuează însă în perioada iernii, când intensitatea luminoasă scade. De aceea e foarte important să ne protejăm pielea cu ajutorul cremelor fotoprotectoare, dacă dorim ca pistruii să nu se vadă mai intens după sezonul estival. Pistruii pot fi decoloraţi cu ajutorul cremelor de albire a pielii sau cremelor ce conţin retinoizi (substanţe care usucă şi reînnoiesc tegumentul). Aceste creme, alături de cele de fotoprotectie, trebuie folosite constant.
Deși pistruii pot apărea oriunde pe suprafața pielii, ei apar în general pe față, în special în jurul nasului. Există însă câteva remedii simple pentru înlăturarea pistruilor:
Sucul de lămâie este un remediu testat despre care se știe că este foarte eficient în eliminarea pistruilor. Ingredientul activ din sucul de lămâie este acidul citric, care este un agent natural de albire. Astfel, sucul de lămâie poate deschide la culoare pistruii și îi poate face chiar să dispară după un tratament de lungă durată.
Folosește suc peoaspăt de lămâie: aplică-l pe pistrui și masează pielea ușor timp de 10 minute, apoi clătește cu apă călduță. Fă acest lucru de două ori pe zi. Poți de asemenea amesteca sucul de la o lămâie cu iaurt bătut și aplică pe față. Lasă să se usuce și apoi clătește cu apă rece. Fă acest tratament zilnic timp de două luni.
Poți de asemenea amesteca o lingură de suc de lămâie cu puțină sare și o lingură de miere. Aplică amestecul pe pistrui și lasă să acționeze timp de 10 minute. Folosește acest tratament o dată pe zi.
Mierea este un alt ingredient ce are proprietăți de albire ce poate ajuta la minimalizarea pistruilor. Poate reduce producția excesivă de melanină și pigmentarea pielii.
Amestecă o cantitate de miere cu o cantitate egală de apă și încălzește-o ușor. Aplică soluția pe pistrui și las-o să se usuce. Apoi clătește cu apă călduță. Fă acest lucru o dată pe zi, cu o oră înainte de a merge la culcare.
Amestecă două linguri de miere caldă cu o lingură de germeni de grâu pentru o obține o mască groasă. Las-o să acționeze timp de 10 minute și apoi clătește cu apă caldă. Apoi clătește cu apă rece. Fă acest lucru de două ori pe lună timp de cel puțin două luni.
Acidul lactic prezent în laptele bătut oferă un peeling ușor pielii fără a o irita sau usca. De asemenea, îmbunătățește elasticitatea pielii, o face mai catifelată și radiantă.
Înmoaie un tampon de bumbac în lapte bătut și tamponează ușor pielea. Lasă să acționeze timp de 10 minute și apoi clătește cu apă călduță. Folosește acest tratament de două ori pe zi.
Amestecă puțin lapte bătut cu făină de ovăz pentru a obține o pastă groasă. Aplica masca și las-o să acționeze timp de 30 de minute. Clătește-o cu apă rece.
Terapiile laser BBL tehnologia Broadband Light şi MicroLaserPeel (MLP) sunt foarte eficiente in reducerea pistruilor sau efelidelor, a petelor solare, petelor datorate varstei, maculelor “cafe au lait”, modificarilor pigmentare ale mainilor si in stimularea productiei de colagen cu imbunatatirea texturii, a tonusului pielii.
Petele extinse, pistruii sau petele cauzate de batranete pot fi eliminate in proportie de 60% – 80 % intr-o singura sedinta. Pentru unele pete pot fi necesare doua sau trei sedinte.
In urma tratamentului cu laser culoarea acestora se va deschide in mare masura.
Scoaterea pistruilor cu laser este o metoda inofensiva pentru organism (nu exista efecte secundare) si nu deterioreaza pielea. Sunt suficiente doar cateva sedinte pentru a decolora si elimina pistruii.
Este important sa va protejati pielea impotriva expunerii la soare pentru a preveni reaparitia petelor sau formarea unor noi pete.