Un bărbat de 52 de ani din Moldova Nouă a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat pe strada Minerilor, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere reținut.
Mai mult, la testarea cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0.92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, urmând ca astăzi să fie prezentat parchetului, cu propunere legală.
De asemenea, un bărbat de 54 de ani din Pâltiniș va sta în închisoare 1 an și 4 luni pentru că a refuzat recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Menționăm că acesta a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei, aflându-se sub influența alcoolului, iar în momentul în care a fost condus la spital, acesta a refuzat prelevarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.