Plin de infracțiuni pe șoselele cărășene

Azi-noapte, la ora 23.30, polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au oprit pentru control, pe strada Sfânta Varvara, un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, din localitate, care nu avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, având permisul de conducere reținut.

De asemenea, bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilometru, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, iar la unitatea medicală acesta a refuzat prelevarea mostrelor.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și refuz sau sustragere de la prelevarea mostrelor biologice.

De asemenea, ieri, la ora 09.34, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în afara localității Petroșnița, un ansamblu de vehicule condus de un cetățean bulgar de 33 de ani, din direcția Orșova către Caransebeș.

Polițiștii l-au testat pe bărbat cu aparatul din dotare, rezultând suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive.

Conform procedurii, bărbatul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, acesta refuzând recoltarea.

Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, iar cercetările sunt continuate.

 

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *