O „ceață de plastic” coboară din cer în fiecare zi. Nu o poți vedea. Nu o poți simți. Nu are miros sau gust. Dar cercetătorii cred că oamenii subestimează această „ploaie invizibilă”. Noi estimări făcute de Universitatea Auckland din Noua Zeelandă sugerează că, în fiecare zi, o medie de aproape 5.000 de microplastice se depun pe fiecare metru pătrat de acoperiș urban din Auckland.

Astfel, ajungem la aproximativ 74 de tone de plastic în fiecare an, echivalentul a trei milioane de sticle de plastic, conform Science Alert.

Această cantitate reprezintă mai mult plastic decât s-a calculat recent că s-ar îndrepta ușor spre Londra, Hamburg sau Paris. Un studiu din 2020 a estimat o medie de doar 771 de particule de microplastice care cad pe un petic de aceeași dimensiune din Londra. Dar asta nu înseamnă neapărat că Londra este mai puțin poluată de plasticele din aer decât Auckland.

Microplasticele ar putea să circule în sistemul respirator uman

Este posibil ca estimările precedente privind calitatea aerului, cum ar fi acestea din Londra, să nu fi măsurat cele mai mici particule care circulă în atmosferă.

În prezent, nu există o metodologie sau un protocol standard pentru identificarea microplasticelor, iar fiecare studiu este realizat diferit.

Cercetările inițiale asupra plămânilor umani sugerează că microplasticele circulă chiar și în sistemul nostru respirator, deși cu efecte necunoscute asupra sănătății.

„Lucrările viitoare trebuie să cuantifice exact cât de mult plastic respirăm. Devine tot mai clar faptul că aceasta este o cale importantă de expunere”, spune chimistul Joel Rindelaub de la Universitatea din Auckland.

Cum ajung microplasticele în aerul pe care îl respirăm?
Descoperirile din Noua Zeelandă se bazează pe un studiu de nouă săptămâni în două locuri din Auckland – unul pe acoperișul unei clădiri universitare din oraș și altul pe gardul unei suburbii a orașului. Microplasticele transportate în aer au fost capturate cu ajutorul unei pâlnii și a unui borcan.

Cercetătorii au numărat resturile a opt tipuri diferite de plastic din aer. Printre ele s-au numărat polietilena (PE), utilizată în pungile de cumpărături și sticlele de stoarcere, policarbonatul (PC), utilizat în echipamentele de protecție și dispozitivele medicale, și poli(etilen tereftalatul) (PET), utilizat în ambalajele pentru alimente și băuturi.

Atunci când vânturile de pe coastă suflau deosebit de puternic, microplasticele adunate în oraș aveau tendința de a crește în număr. Rezultatele sugerează că, într-o anumită măsură, materialele plastice din aer, care plutesc în jurul orașului Auckland, sunt ridicate de vântul și valurile de pe coastă.

„Producția de microplastice în aer de la valurile care se sparg ar putea fi o parte esențială a transportului global de microplastice. Și ar putea ajuta la explicarea modului în care unele microplastice ajung în atmosferă și sunt transportate în locuri îndepărtate, cum ar fi aici, în Noua Zeelandă”, spune Rindelaub.

Acesta ar putea fi un alt potențial motiv pentru care materialele plastice transportate în aer par să fie mai puține în Germania și Anglia. Dar chiar și în interiorul țării, micropoluanții în derivă reprezintă, în continuare, o problemă foarte mare.

În 2019, un studiu mai mic din Europa a descoperit microplastice în Munții Pirinei, care au fost probabil suflate din orașele mai mici aflate în apropiere.

În 2021, oamenii de știință au avertizat că microplasticele sunt atât de prezente în atmosferă, încât ar putea să aibă deja un efect asupra climei Pământului. În viitor, dacă aceste concentrații continuă să crească, particulele ar putea exagera efectul de seră prin absorbția și împrăștierea luminii și a căldurii.

Studiul a fost publicat în jurnalul Environmental Science & Technology.