STOP TRAFICULUI DE DROGURI ! ! !
🔷Înființarea unui Registru al Traficanților de Droguri (pe modelul Registrului Agresorilor Sexuali), este un Proiect de Lege al Grupului Partidului Național Liberal din Senatul României, inițiat împreună cu Ministrul Justiției Alina Gorghiu.
⭕️ Legea va fi utilă în combaterea traficului de droguri, din următoarele motive:
✅Registrul reprezintă un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare operativă a persoanelor care au comis infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri.
✅Traficul de droguri este strâns legat de consum. Pentru a diminua consumul și efectele nocive ale acestuia trebuie să acționăm puternic pe linia combaterii traficului.
✅Înființarea unui registru national automatizat cu traficanții de droguri sau autori ai altor infracțiuni din sfera ilicitului de droguri reprezintă o soluție optimă în vederea asigurării prevenției recidivei.
✅Registrul va fi un mijloc de cunoaştere, supraveghere şi identificare a persoanelor care au comis astfel de infracțiuni.
✅În sistemul penitenciar există în prezent 1087 de persoane care execută pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracțiuni din sfera traficului de droguri.
✅Din numărul de 1087 de persoane care execută pedepse privative de libertate pentru comiterea unor infracțiuni din sfera traficului de droguri, 709 sunt recididiviste sau cunoscute cu antecedente penale (65,22%), aspect de natură să releve potențialul criminogen crescut cu grad ridicat de repetabilitate pe care îl comportă persoanele care comit infracțiunea de trafic.
✅Traficul de droguri este o infracțiune care poate avea un caracter transfrontalier și astfel, pentru o combatere optimă este necesară și o puternică colaborare între state, între diferitele organizații de aplicare a legii.
✅Datele viitoare obținute de la persoanele înscrise în Registru (localitate deplasare, mijloc folosit, etc) sunt de natură a fi un instrument util în activitatea de prevenire/combatere a traficului (ele pot fi transmise cu celeritate și altor poliții/organizații de aplicare a legii competente locului de destinație);
⭕️Vor fi introduse în registru persoanele care se fac vinovate de următoarele infracţiuni:
✅- trafic de droguri de risc și de mare risc
✅- punere la dispoziție a unei locuințe pentru consum sau tolerarea consumul în spațiul respectiv
✅- prescrierea fără drept de către medic a unor substanțe considerate ca fiind droguri
✅- eliberarea de droguri de mare risc știind că rețeta este falsă, ori eliberată fără drept
✅- obținerea de droguri de mare risc în baza unei rețete false
✅- administrarea de droguri de mare risc în afara condițiilor legale
✅- furnizarea, în vederea consumului, de inhalanţi chimici toxici unui minor
✅- finanţarea săvârşirii faptelor de trafic, sau deținerea pentru consum
✅- punerea la dispoziție a unui spațiu pentru consum
✅- îndemnul de a consuma droguri de mare risc dacă fapta a avut ca urmare moartea consumatorului
✅- tentativa pentru toate infracțiunile de mai sus
✅- efectuarea de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a avea acest drept
✅- efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, disimulând că ar fi autorizate
⭕️Persoanele înscrise în Registru au următoarele obligații:
✅- de a se prezenta periodic la organele de poliţie pe raza cărora domiciliază sau îşi au reşedinţa, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informaţii referitoare la:
🔺- profesia, meseria sau activitatea pe care o desfăşoară;
🔺- mijloacele de existenţă;
🔺- persoanele cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct și sistematic
🔺- unităţile de învăţământ preuniversitare/universitar, taberele școlare, cluburi, festivaluri frecventate, sau orice alt loc frecventat în mod preponderent de către persoana înregistrată în registru;
🔺- adresa unde locuiesc;
🔺- modalitatea de comunicare cu organele de poliţie.
⭕️Persoanele înscrise în Registru mai au obligaţia:
🔺- de a anunţa, în prealabil, organul de poliţie pe raza căruia locuiesc, în cazul intenţiei efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 7 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinaţie, scopul deplasării, perioada de deplasare şi mijlocul de transport folosit
🔺- de a se prezenta la organul de poliţie pe raza căruia îşi stabilesc locuinţa pentru a comunica despre aceasta şi a fi luate în evidenţă, în termen de cel mult 3 zile.
🛑Nerespectarea obligațiilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, sau cu amendă.
⭕️În Registru se ţine evidenţa:
✅- persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracţiunile prevăzute de lege, de către organele române competente;
✅- persoanelor de cetăţenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidenţă din partea autorităţilor centrale din celelalte state membre şi a autorităţilor competente din statele terţe cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate la art. 1 alin. (2);
✅- persoanelor născute în străinătate despre care s-au primit comunicări din partea autorităţilor competente ale altor state cu privire la săvârşirea unei infracţiuni din cele enumerate la art. 1 alin. (2) şi cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.
🔷- Registrul se organizează de către Ministerul Afacerilor Interne şi se ţine de unităţile Poliţiei Române, prin structuri specializate în acest domeniu.
🔷- Registrul se constituie ca o evidenţă distinctă de cea a cazierului judiciar, în cadrul Sistemului Naţional de Evidenţă Informatizată a Cazierului Judiciar, constituit potrivit Legii nr. 290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
🔷- Registrul poate fi interconectat cu alte baze de date ale Poliţiei Române.