Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au continuat activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale îndreptate împotriva animalelor, iar în urma verificărilor efectuate și a neregulilor constatate în perioada 01-10 aprilie, au fost întocmite 4 dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de „intervenții chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia și cuparea urechilor”.
De asemenea, pentru neîndeplinirea de către deținătorii de animale a obligaţiilor privind identificarea animalelor, asigurarea asistenţei medicale a acestora, a hranei și a îngrijirii corespunzătoare, polițiștii au aplicat luna aceasta 12 sancţiuni contravenţionale în valoare de 13.200 lei.
Cercetările în cadrul dosarelor penale sunt continuate sub supravegherea procurorilor de caz, urmând ca în funcţie de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale.
Reamintim că intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
De asemenea, cei care au animale sunt obligați să le asigure un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficienă, asistență medicală și bineînțeles îngrijire și atenție.
În caz contrar, pot fi date amenzi între 3.000 și 12.000 lei.
Biroul pentru Protecţia Animalelor este structura de specialitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin care desfăşoară activităţi pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională sau penală privind animalele.