Polițiștii au verificat peste 1.500 de autovehicule și au aplicat aproape 600 de sancțiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză, într-o singură săptămână.
17 șoferi au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce au depășit cu mai mult de 50 km/h limita maximă de viteză admisă, iar 2 în timp ce au depășit cu peste 70 km/h.
Astfel, aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă și au rămas fără carnetul de conducere pentru 90 de zile, respectiv pentru 120 de zile.
De asemenea, aceștia nu beneficiază de reducerea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Polițiștii cărășeni desfășoară în mod permanent astfel de acțiuni preventiv-reactive și vă recomandă să adaptați viteza la condițiile de drum și de trafic, să măriți atenția pe toată durata deplasării și să respectați regulile de circulație, pentru a ajunge cu bine la destinație.