Poliţiştii din Caraș-Severin au desfăşurat, timp de 3 ore, o nouă acţiune de prevenire a accidentelor rutiere și impunere a respectării normelor rutiere pe DN 6, acțiune care a beneficiat de sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I..
Echipajul a survolat şi supravegheat traficul rutier cu un elicopter dotat cu sistem de tip FLIR, pentru observarea electro-optică, cu transmiterea în timp real a imaginilor.
De asemenea, echipajele auto de poliţie rutieră s-au aflat în trafic pe DN 6 și astfel, ele au beneficiat de sprijinul aerian, în care s-a aflat şi un poliţist rutier care a transmis informaţii echipajelor de poliţie aflate la sol.
Totul pentru a interveni prompt, în vederea depistării celor care au încălcat normele rutiere.
Astfel, în doar 3 ore, polițiștii au aplicat aproape 60 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 155.000 de lei, iar ca măsuri complementare au reținut 8 permise de conducere, dintre acestea 7 pentru depășiri neregulamentare.
Astfel de acțiuni vor mai avea loc și în perioada următoare.