Polițiștii au supravegheat traficul rutier, chiar din elicopter


Poliţiştii din cadrul Servicului Rutier Caraș-Severin, Poliției Municipiului Caransebeș şi Poliţiei Stațiunii Băile Herculane au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere și impunere a respectării normelor rutiere pe DN 6, acțiune care a beneficiat de sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., ce a survolat şi supravegheat traficul rutier cu un elicopter dotat cu aparatură pentru înregistrarea abaterilor la regimul rutier.

Astfel, în doar 5 ore, polițiștii rutieri cărășeni au dat aproape 80 de amenzi, de peste 30.000 lei, celor care au încălcat normele rutiere.

Cele mai multe dintre acestea, peste 50, au fost date pentru cei care au apăsat prea tare pedala de accelerație.

Ca măsură complementară, au fost reținute 10 de permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.

Menționăm că cele 6 echipajele auto de poliţie rutieră aflate în trafic pe DN 6, pe întregul tronson până la limita cu județele Mehedinți și Timiș, au beneficiat de sprijin aerian, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., în care s-a aflat şi un poliţist rutier care a transmis informaţii echipajelor de poliţie rutieră aflate la sol pentru a interveni prompt, în vederea depistării celor care au încălcat normele rutiere.

Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special combaterea nerespectării regulilor privind depăşirea şi a încălcării regimului legal de viteză.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *