Poliţiştii de frontieră de la Socol au depistat 4 cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
Aceştia erau ajutaţi de un cetățean român, de 51 de ani.
În cauză, se efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat și pentru trafic de migranți.