
Atenție! Polițiștii rutieri cărășeni acționează în cadrul proiectului ROADPOL-SAFETY DAYS, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora. Acțiunile desfășurate de aceștia sunt în perioada 16-22 septembrie. Este un proiect susținut de Comisia Europeană care își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora. De asemenea, proiectul își propune ca ziua de 21 septembrie 2022 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa. În acest an, în Caraș-Severin numărul persoanelor decedate în accidente rutiere a crescut față de anul trecut cu 43%. 23 de persoane și-au pierdut viața în accidente petrecute pe șoselele din Caraș Severin.
