Pompierii cărășeni au participat și au reprezentat cu succes Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin la etapa zonală a concursurilor adresate serviciilor profesioniste pentru situații de urgență.
În perioada 18 – 20 iulie, pompierii cărășeni au participat la etapa zonală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență. Competiția s-a desfășurat în județul Gorj,la Târgu-Jiu.
Pompierii și-au testat aptitudinile și deprinderile specifice, alături de alți reprezentanți ai inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Gorj, Dolj, Mehedinți și Vâlcea.
Concurenții au avut de parcurs patru probe practice la care s-au descurca excelent. Este vorba de probele : scara de fereastră, ștafeta 4×100 m, pista cu obstacole și realizarea dispozitivului de intervenție la motopompă.