Președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca spune că este convins că există o presiune în acest județ pentru ca să nu se întâmple anumite proiecte. Este convins că se pun bețe în roate pentru ca să nu existe o dezvoltare a Caraș Severinului, dar cu toate presiunile care apar el este convins că proiectele vor merge înainte și va face tot posibilul ca județul să se dezvolte.
„Există în județ presiuni din toate părțile asupra bunului mers al lucrurilor. Există o intenție și un interes obscur de a se bloca activitatea. Vă spun și de unde am tras concluzia asta. Nu se poate să existe o plângere penală împotriva mea, care are câteva săptămâni, și ea să fie direct instrumentată. O aberație de fapt. Există o presiune foarte mare și ar trebui să vedem cine a început cercetarea în plângerea făcută la DNA împotriva mea, pe o temă puerilă, cine este procurorul care a dat atât de repede curs, în timp ce există alte dosare înmormântate acolo cu acuzații mult mai grave.”, a afirmat Romeo Dunca. Aceste precizări au fost făcute după ce în ședința consiliului local de la Oravița din lipsă de cvorum clădirile sanatorului Marila nu au putu fi predate Companiei Naționale de Inivestiții pentru a intra într-un viitor proces de reabilitare. De la respectiva ședință a consiliului local au lipsit toți consilierii PNL și Pro România.