Primarul din Măureni, trimis în judecată pentru trafic de influență


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara, au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Brian Filimon, primarul comunei Măureni pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, dar și a unui om de afaceri în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență.
Conform procurorilor: „în cursul anului 2019, în contextul derulării contractului de execuție de lucrări privind „Refacere și modernizare drum comunal calamitat DC 83A Șoșdea – lim. jud. Timiș, comuna Măureni” inculpatul Filimon Brian, în calitatea de mai sus, ar fi pretins de la executantul lucrărilor, un procent de 5% (cca. 150.000 lei) din valoarea fără TVA a contractului, din care edilul ar fi primit suma de 100.000 lei. Banii respectivi ar fi fost pretinși și primiți de primar pentru ca acesta să determine persoanele din subordinea sa, cu atribuții în procedura de recepție a lucrărilor și de efectuare a plăților, să favorizeze interesele omului de afaceri, în sensul de a recepționa și de a achita facturile aferente serviciilor prestate de societatea comercială a omului de afaceri.”
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatului Filimon Brian. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș-Severin, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Post Author: Cristian Bistriceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *