Proiectil descoperit în cimitirul din Ticvaniu Mic

Echipa pirotehnică din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reşiţa a intervenit pentru asanarea unui proiectil calibru 76 mm, ce a fost descoperit în urma efectuării unor lucrări în cimitirul din localitatea Ticvaniu Mic.

Acesta a fost preluat şi transportat în siguranţă, în vederea depozitării şi distrugerii lui ulterioare.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperii unor elemente de muniţie rămasă neexplodată, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin recomandă cetăţenilor să respecte următoarele reguli şi măsuri de siguranţă:
– anunţaţi imediat evenimentul, telefonând la numărul unic pentru apeluri de urgenţă – 112;
– nu le atingeţi, nu le loviţi şi nu le mişcaţi chiar dacă sunt îngropate sau la suprafaţă;
– nu le introduceţi în foc;
– nu le tăiaţi cu ferăstrău, scule electrice sau prin sudură;
– nu le folosiţi pentru improvizarea diferitelor unelte sau ornamente;
– nu lăsaţi copiii să le folosească pentru joacă

Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă https://fiipregatit.ro.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *