Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER): “Fenomenul de creștere alarmantă și necontrolată a publicității înșelătoare și mincinoase la suplimentele alimentare, reprezintă un afront grav la adresa consumatorilor, a sănătății acestora și a companiilor responsabile care activează în această industrie, avertizează PRIMER, care solicită autorităților din domeniu să intervină de urgență pentru a reglementa acest tip de publicitate, în special în mediul online și pe platformele social media, unde aceasta a atins proporții alarmante. ”
PRIMER – care reuneşte cele mai importante 18 situri de fabricaţie de medicamente din ţară – atrage atenţia asupra fenomenului îngrijorător de creștere alarmantă și necontrolată a publicității înșelătoare și mincinoase la suplimentele alimentare, care reprezintă o amenințare gravă la adresa consumatorilor, a sănătății acestora și a companiilor responsabile care activează în această industrie.
În contextul acestei escaladări de practici de publicitate periculoase, PRIMER solicită autorităților din domeniu să intervină de urgență pentru reglementarea publicității de acest tip, în special în mediul online și social media.
Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România, care asigură peste 50% din produsele din această categorie, dar și din alte segmente destinate îngrijirii sănătății de zi cu zi a românilor, subliniază faptul că această escaladare de practici de publicitate înșelătoare afectează toate companiile membre care respectă în mod riguros legislația și implicit, regulamentele privind publicitatea specifică produselor din categoria suplimentelor alimentare.
Cu toate că există o legislație relativ recentă referitoare la suplimentele alimentare – Legea nr. 56/2021, publicată la 1 aprilie 2021 – care clarifică instituțiile implicate în notificarea suplimentelor alimentare, problema majoră constă în lipsa normelor de aplicare. Chiar daca legea stipula că aceste norme trebuie emise în termen de 90 de zile de la publicare, până în prezent, după mai bine de 2 ani, acestea nu există.
Această lipsă de norme de aplicare lasă un vid legislativ periculos, iar consecințele se resimt în publicitatea înșelătoare și mincinoasă, care atinge proporții care sfidează siguranță sanitară și bunul gust al consumatorilor, încălcând totodată, toate codurile de publicitate aplicabile pentru acest tip de produse, reprezentând și o amenințare directă la integritatea și credibilitatea întregii industrii de suplimente alimentare din România.
Prin urmare, PRIMER solicită cu fermitate autorităților competente să intervină de urgență pentru reglementarea acestei situații, care devine din ce în ce mai dificil de controlat, prin implementarea unui set de masuri cum ar fi cele de mai jos pentru a combate publicitatea periculoasă la suplimentele alimentare, în normele de aplicare la Legea 56/2021:
-limitarea duratei clipurilor publicitare la maximum 60 secunde;
-interzicerea utilizării de testimoniale sau role-play-uri cu medici și farmaciști;
-interzicerea formelor de promovare care se bazează pe recomandările unor societăți medicale specifice;
-interzicerea utilizării unor expresii precum “bazat pe studii științifice”
-interzicerea citării unor studii științifice, în cazul în care marca promovată nu a participat la acestea;
-interzicerea utilizării de testimoniale sau role-play-uri cu persoane de notorietate sau celebre;
-interzicerea utilizării de testimoniale sau role-play-uri cu persoane care poartă halat alb, care creează impresia unei recomandări din partea unui medic / farmacist;
-interzicerea utilizării superlativului și a unor formule exagerate, precum: “miraculos”, “revoluționar”, “inovator”, “salvator” – sau alte afirmații similare.
Totodată, PRIMER cere înființarea unei agenții specializate în aprobarea conținutului publicitar și sancționarea cu amenzi usturătoare a producătorilor, investitorilor media sau agențiilor de publicitate care nu se conformează.
În plus, PRIMER solicită o aplicare mai strictă și severă a legilor și regulamentelor existente în domeniul publicității, în special a celor stabilite de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), care sunt adecvate în forma actuală.
PRIMER considera că toate aceste măsuri sunt imperios necesare pentru a proteja interesele consumatorilor și pentru a restabili imaginea industriei suplimentelor alimentare.
În acest context, este esențial ca autoritățile să acționeze rapid în vederea reglementării eficiente a publicității produselor din categoria suplimentelor alimentare, pentru a garanta, astfel, sănătatea și siguranța consumatorilor și pentru a stopa această escaladare a practicilor incorecte si periculoase de publicitate.
Din PRIMER fac parte cele mai importante 18 fabrici de medicamente din țară: AC HELCOR, B.BRAUN, BIO-EEL SRL, BIOFARM, FITERMAN PHARMA, GEDEON-RICHTER, INFOMED FLUIDS, LABORMED-ALVOGEN, LAROPHARM, MAGISTRA CC, POLISANO PHARMACEUTICALS, ROPHARMA, SANTA SA, SLAVIA PHARM, TERAPIA / SUN PHARMA, TIS PHARMACEUTICAL, VIM SPECTRUM, ZENTIVA.