Reducerea violenței fizice și psihologice în școli este o prioritate a Biroului Siguranță Școlară

Biroul Siguranță Școlară, cu sprijinul structurilor de ordine publică, a derulat un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar din Caraș-Severin.

Proiectul a vizat aproape 800 de elevi și s-a desfășurat în 5 de unități de învățământ preuniversitar, selectate ca urmare a problematicii înregistrate de Inspectoratul Școlar Județean.

În acest sens, până acum au fost derulate peste 100 de activități informativ-preventive în cadrul orelor de curs cu elevii, fiind identificați 30 elevi în situații de risc.

La final, aceștia au fost consiliați, în scopul reglării comportamentelor nepotrivite.

De asemenea, au fost desfășurate aproape 30 de ședințe de instruire cu diriginții și aproape 10 instruiri pentru combaterea bullyngului.

Reamintim că în anul școlar 2020-2021 au fost sesizate 13 infracțiuni în unitățile de învățământ din Caraș-Severin, în timp ce în anul școlar 2021-2022, au fost sesizate 23 de astfel de evenimente, majoritatea loviri sau alte violențe, deci în creștere cu 130 la sută față de anul școlar precedent.

De asemenea, anul acesta, una dintre prioritățile Poliției Române este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori.

Astfel, pentru a-i proteja pe cei mici, a fost implementată o nouă campanie, de data aceasta adresată adulților.

Campania, care se desfășoară până în 11 septembrie, are în vedere conștientizarea părinților cu privire la potențialele pericole la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.

Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.

Oamenii legii vor continua aceste activități, pentru reducerea violenței fizice și psihologice în școli.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *