Supranumit „Regele Crăciunului”, Michael Buble nu se dezminte de la această titulatură și lansează în prag de sărbători o nouă piesă de iarnă. Artistul canadian colaborează pentru prima oară cu Carly Pearce și ne oferă colindul „Maybe This Christmas”, un single dedicat celor care se simt singuri de Crăciun.
Deși piesele pline de energie și hiturile vesele de Crăciun sunt mai curând în mâneca lui Michael Buble, odată cu această colaborare, artistul atinge și o perspectivă mai puțin plăcută a sărbătorilor de iarnă, mai exact aceea a sentimentului de însingurare. Buble a explicat prin intermediul rețelelor sale de socializare că a vrut să scrie o melodie festivă care să abordeze și subiectul acesta, al unei tristeți care poate însoți Crăciunul în cazul celor care nu-și pot petrece sărbătorile cu familia și cei apropiați.
Mesajul piesei „Maybe This Christmas” este, așadar, unul profund, adresându-se atât celor care sunt, poate, departe de familie, cât și celor care se confruntă cu situația dificilă de a fi pierdut pe cineva drag, sărbătorile readucând în amintire o despărțire dureroasă.
„Maybe This Christmas” este lansată în colaborare cu Carly Pearce, o artistă americană de muzică country, ce are în palmares patru premii CMA (Country Music Awards) și un premiu Grammy pentru piesa „Never Wanted to Be That Girl”.