Polițiști din cadrul Biroului Rutier Caransebeș au fost în mijlocul elevilor de la Colegiul Național C.D. Loga Caransebeș și le-au prezentat câteva sfaturi utile și informații importante despre regulile de circulație rutieră pe care trebuie să le respecte și despre cum să se deplaseze în siguranță pe drumurile publice, pentru a nu fi implicați în accidente rutiere.
La activitatea de educație rutieră au participat peste 170 de elevi de gimnaziu, organizați în mai multe serii.
Temele abordate de către polițiști au vizat conștientizarea și prevenirea riscurilor rutiere, cunoașterea regulilor minimale de circulație pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni, bicicliști, dacă se deplasează cu trotinete, role sau alte vehicule adaptate vârstei, sau cunoașterea și utilizarea echipamentelor de siguranță cu care sunt dotate autovehiculele, precum centura de siguranță și scaunul auto pentru copii.
Informaţiile prezentate de poliţişti au fost adaptate nivelului de înţelegere al copiilor și adolescenților, fiind prezentate şi modalităţi corecte de acțiune în anumite situaţii, toate fiind menite a reduce riscul de victimizare și a forma abilităţi rutiere sigure pentru cei mici, în calitate de participanți la trafic.
Întâlnirea s-a bucurat de un răspuns pozitiv din partea școlarilor, care s-au arătat receptivi, cooperanți și interesați cu privire la informațiile transmise.
„Dragi copii și adolescenți de astăzi, majoritatea dintre voi viitori conducători auto de mâine, pentru a circula în siguranță, pentru a fi informați și protejați:
-Traversați strada numai prin locurile special amenajate şi semnalizate prin indicatoare sau marcaje!
-Circulați numai pe trotuare. Acolo unde nu există amenajate trotuare sau poteci laterale, deplasați-vă numai pe partea stângă a drumurilor, cât mai aproape de marginea acestora, dar nu în grup, ci în şir, unul câte unul!
– Dacă trecerea de pietoni este prevăzută cu semafoare, aşteptați culoarea verde şi nu vă angajați în traversarea părţii carosabile în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii!
-În timpul călătoriei cu autoturismul, stați în scaunul auto adecvat categoriei de vârstă şi purtați întotdeauna centura de siguranţa! Centura vă poate salva viaţa în cazul unui accident de circulaţiei.
-Coborâți din maşină doar pe partea trotuarului. În felul acesta nu doar că nu îi veți încurca pe ceilalţi participanţi la trafic, dar veți fi şi în siguranţă!
-Mergeți cu bicicleta ori cu rolele pe pistele sau în zonele special amenajate şi nu uitați să purtați echipament de protecţie (cotiere, genunchiere şi cască)!
– Când traversați strada, nu folosiți telefonul, fiți atenți la trafic și la ce se întâmplă în jurul vostru!
– Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulaţie şi să fiți echipați corespunzător.
-Fiți atenți și precauți, strada nu este loc de joacă!” -le-au transmis copiilor, reprezentanți ai Poliției Rutiere din Caransebeș.