Remember Robert „Bob” Nesta Marley și Natalie Maria Cole
No woman no cry
Robert „Bob” Nesta Marley s-a născut în micul sat Nine Mile în Saint Ann Parish din Jamaica pe 6 februarie 1945. Mama sa era de culoare, iar tatăl alb . Cântăreț, compozitor, chitarist și activist jamaican este cel mai cunoscut interpret de muzică reggae, și este privit ca un profet al mișcării Rastafari. A fost botezat de către Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Abuna Yesehaq, in Kingston, Jamaica la data de 4 noiembrie 1980.
Printre cele mai cunoscute cântece reggae ale lui Marley sunt ‘”I Shot the Sheriff”, „No Woman, No Cry”, „Three Little Birds”, „Exodus”, „Could You Be Loved”, „Jamming'”, „Redemption Song”, și „One Love”. Legend, compilația de cântece ale lui Bob Marley lansată post-mortem, este cel mai bine vândut album reggae al tuturor timpurilor, cu mai mult de 25 de milioane de exemplare.
La sfarsitul anilor 50 impreuna cu un prieten pe nume Neville O’Riley Livingston (Bunny) au inceput sa compuna si sa cante melodii. Amandoi erau influentati de muzica pe care o ascultau la radio, muzica transmisa de posturile din SUA (Ray Charles, Curtis Mayfield, Brook Benton sau Fats Domino, si deasemeni grupul The Drifters- foarte popular in Jamaica). In paralel, Bob a gasit de lucru la o turnatorie, unde a suferit un accident de munca – arsura la un ochi. Atat Bob cat si Bunny au primit ajutor in muzica de la Joe Higgs, un cantaret care-si castigase deja o faima in Jamaica dar ca sa-si asigure existenta, dadea si ore de muzica incepatorilor. Intr-una dintre aceste ore, Bob si Bunny au cunoscut un alt tanar muzician, Winston Hubert McIntosh (Peter Tosh). In 1962 Bob Marley a participat la o auditie pentru producatorul muzical Leslie Kong. Acesta, impresionat, i-a invitat in studio sa inregistreze cateva melodii. Astfel, Marley înregistrează primele două single-uri „Judge Not” și „One Cup of Coffee”. Aceste cântece, lansate de casa de discuri Beverley’s sub pseudonimul Bobby Martell, au atras puțină atenție. Cântecele au fost relansate postum în „Songs of Freedom”.
Anul urmator Bob si-a dat seama ca cea mai buna cale pentru a-si indeplini visul era sa–si faca o formatie. Le-a impartasit ideea lui Bunny si Peter si toti trei au format „Wailing Wailers”. Noua formatie a castigat simpatia percutionistului rastafari Alvin Patterson, care i-a prezentat producatorului Clement Dodd. La mijlocul anului 1963 Dodd a vazut formatia Wailing Wailers si s-a hotarat sa promoveze grupul. Au lansat primul lor single, „Summer Down”, la casa de discuri Coxsone la sfarsitul lui 1963. Formatia originala era compusa din Bob, Bunny, Peter, Junior Braithwaite si doi coristi, Beverly Kelso si Cherry Smith.
Intre timp, mama lui Bob, Cedella, se casatorise din nou si se mutase in Delaware, in SUA, dupa un efort financiar deosebit. Ea dorea sa-i dea lui Bob o viata noua in aceasta tara. Inainte de calatorie, el a cunoscut-o pe Rita Anderson si in 10 februarie 1966 cei doi s-au casatorit. Bob Marley a stat aproape opt luni cu mama sa in Wilmington, Delaware. Aici a reusit sa gaseasca de munca in schimbul de noapte la un service pentru Chrysler. Bob ajunge in Kingston in octombrie 1966, la sase luni dupa vizita Majestatii sale Imperiale Haile Selassie, din Etiopía, care a impulsionat si a reinnoit miscarea rastafari din insula. Apropierea lui Bob de credinta Rastafari a inceput sa se reflecte si in muzica sa. Bob, a fost atat de prins de aceata noua ideologie incat i-a chemat pe Peter si Bunny pentru a forma un nou grup; asa apare “miticul “ „The Wailers”. Rita de asemeni a inceput carierea sa ca solista cu un important succes „Pied Piper”, o versiune a unei melodii pop englezesti. In Jamaica, ritmurile frenetice sunt inlocuite cu ritmuri mai lente si mai senzuale numite rock-steady. Credinta rastafari a celor de la Wailers a reusit sa-l coopteze si pe Dodd si impreuna au fondat propria lor casa discografica numita „Wail’N’Soul”. In afara catorva succese, ea nu a raspuns asteptarilor, fiind inchisa in 1967. Grupul a mai supravietuit facand compozitii pentru o companie asociata lui Johnny Nash, care in deceniul urmator va avea un deosebit succes cu una din melodiile lui Bob, „Stir It Up”.
The Wailers au cunoscut un om care le-a revolutionat munca, Lee Perry. Asocierea dintre Perry si grupul The Wailers va aduce succesul cu melodii ca „Soul Rebel”, „Duppy Conqueror”, „400 Years” si „Small Axe”, melodii clasice ale viitorului curent reggae. In 1970, doi dintre cei mai mari muzicieni de pe insula s-au alipit la grup. Este vorba de Aston ‘Family Man’ Barrett si fratele sau, Carlton (bas si baterie).
In vara anului 1971 Bob a acceptat invitatia lui Johnny Nash de a-l acompania in Suedia, ocazie cu care a semnat un contract cu CBS, casa de discuri a cantaretului american. In primavara lui 1972 The Wailers au aterizat in Anglia pentru a face promotie discului „Reggae on Broadway”, dar nu au avut prea mult succes. In disperare de cauza, Bob a vizitat studiourile de inregistrare Island Records, care au fost primele interesate de muzica jamaicana, iar aici l-a intalnit pe Chris Blackwell. Blackwell ii cunostea pe The Wailers si le-a oferit 4 milioane pentru a inregistra un album in conditiile celor mai avansate tehnici de care studioul dispunea. Acest prim album a fost „Catch A Fire”, promovat puternic. Discul nu a fost un succes imediat, iar muzica si versurile lui Bob pline de incarcatura sociala, erau ceva cu totul diferit de ceea ce se canta pe atunci in Europa. Island a promovat un turneu al grupului prin Anglia si SUA, ceea ce era alta noutate pentru o formatie de reggae. The Wailers au cantat in Londra in aprilie 1973 si trei luni mai tarziu grupul s-a reintors in Jamaica. Bunny a parasit viata muzicala, abandonand grupul inainte de turneul in SUA. In locul sau intra Joe Higgs, vechiul profesor de muzica a celor de la The Wailers. In SUA au participat la cateva concerte ale lui Bruce Springsteen si Sly & The Family Stone, principalul grup cu muzicieni de culoare din State la acel moment.
In 1973 grupul a lansat cel de-al doilea album cu Island Records, „Burnin’”, un disc ce includea noile versiuni ale unor cantece mai importante ca: „Duppy Conqueror”, „Small Axe” si „Put It On”, alaturi de „Get Up, Stand Up” si „I Shot The Sheriff”. Ultima piesa a fost aceea care l-a consacrat definitiv pe Bob Marley, ajungand, alaturi de Eric Clapton, sa ocupe primul loc la single-urile cele mai bine vandute in SUA. In 1974, Bob Marley a petrecut majoritatea timpului in studio lucrand pentru „Natty Dread”, un album ce includea melodii ca „Talkin’ Blues”, „No Woman No Cry”, „So Jah Seh”, „Revolution”, „Them Belly Full (But We Hungry)” sau „Rebel Music (3 o’clock Roadblock)”. Anul urmator , Bunny si Peter lasara definitiv grupul pentru a se dedica unor cariere solistice, ceea ce a facut ca grupul sa fie cunoscut ca Bob Marley & The Wailers. „Natty Dread” a fost lansat in februarie 1975. In ceea ce priveste turneele, au facut doua, unul la Lyceum Ballroom din Londra, care a fost catalogat unul din cele mai bune ale acelei perioade , iar al doilea in noiembrie cand Bob a revenit in Jamaica pentru a canta intr-un concert umanitar alaturi de Stevie Wonder, acum insa ca o vedeta a tarii sale si a lumii. „Rastaman Vibrations”, urmatorul album a fost lansat in 1976. Albumul continea melodii ca:”Crazy Baldhead”, „Johnny Was”, „Who The Cap Fit” si poate cea mai semnificativa ca toate, „War”, ale carei versuri erau extrase dintr-un discurs al Imparatului Haile Selassie, la ONU .
Bob Marley era pe atunci un activist non-politic in Jamaica, un muzician consacrat, un sustinator al miscarii rastafari. Bob Marley a hotarat sa dea un concert gratuit in Parcul Eroilor Natiunii din Kingston, pe 5 decembrie 1976, cu intentia explicita sa promoveze pacea. Dupa anuntul concertului, guvernul convoca alegeri pentru 20 decembrie. In ziua de 3 decembrie, doua zile inainte de “Smile Jamaica”, Bob, sotia sa Rita, Lewis Griffith si managerul Don Taylor au fost raniti intr-un atentat cu arma , provocat de niste necunoscuti, desi se presupunea ca insasi CIA fusese implicata in aceasta lovitura. In interiorul casei din 56 Hope Road, Jamaica, Bob a fost ranit de focurile de arma trase , in piept, foarte aproape de inima si la un brat; sotia sa Rita la cap , Lewis Griffith in stomac iar managerul Don Taylor a fost de asemeni spitalizat deoarece s-a aflat pe linia focurilor de arma . Din fericire recuperarea a fost completa . Doua zile dupa atentat , Bob si-a improvizat o platforma pe care a cantat. Cand a fost intrebat pentru ce, el a raspuns: “ Oamenii care traiesc si incearca sa faca aceasta lume mai rea nu-si permit nici o zi libera, cum as putea eu sa-mi iau una cand incerc sa fac putina lumina in obscuritate? “ A fost ultima reprezentatie a lui Bob in Jamaica pentru urmatoarele 18 luni. Temandu-se de un alt atentat, a parasit insula si a plecat sa traiasca la Londra. Acolo a inregistrat urmatorul album, „Exodus”, unul din cele mai importante din cariera sa si din reggae.
Lansat in vara aceluiasi an, „Exodus” a consolidat statutul international al grupului , ramanand in topul din Marea Britanie timp de 56 de saptamani si avand 3 single-uri – „Waiting In Vain”, „Exodus” si „Jamming’” – ca mari succese mediatice. In 1978 grupul a obtinut un nou succes cu „Kaya”, care a reusit sa ocupe locul patru in Anglia in saptamana imediat urmatoare lansarii. De pe acest album au fost scoase doua single-uri, „Satisfy My Soul” si „Is This Love?”. In aprilie 1978 se intoarce in Jamaica pentru „One Love Peace Concert”. A fost tot atunci invitat la sediul ONU in New York pentru a primi Medalia Pacii iar la sfarsitul anului Bob a plecat intr-o calatorie in Africa pentru prima data, unde a vizitat pentru inceput Kenya si apoi Etiopía, locul spiritual al miscarii rastafari. Grupul abia terminase un turneu prin Europa si SUA. Acest turneu i-a servit ca material pentru al doilea album live „Babylon By Bus”. „Survival”, al noualea album al lui Bob Marley cu Island a fost lansat in vara lui 1979. Includea „Zimbabwe”, un imn pentru Rodesia, care isi castigase libertatea, alaturi de „So Much Trouble In The World”, „Ambush In The Night” si „Africa Unite”. Cum indica si coperta care continea drapelele natiunilor independente, „Survival” a fost un album omagial pentru cauza panafricana. In aprilie 1980, formatia a fost invitata oficial de guvernul recent eliberatei Zimbabwe pentru a canta la ceremonia dedicata independentei noii natiuni . Urmatorul disc al grupului, „Uprising”, a fost lansat in mai 1980 si a avut un succes imediat cu „Could You Be Loved?”. Albumul mai continea si „Coming In From The Cold”, „Work” si faimosul „Redemption Song”. The Wailers au pornit in cel mai mare turneu european, sfidand orice record de asistenta . Agenda includea un concert pentru 100.000 de persoane la Miláno , cel mai mare din istoria grupului. Bob Marley & The Wailers erau grupul cu cel mai mare turneu din acel an. „Uprising” figura in toate topurile din Europa. Era o perioada de maxim optimism si isi faceau palnuri pentru un turneu in SUA in compania lui Stevie Wonder, la sfarsitul anului .
Dupa terminarea turneului european, Bob Marley si grupul pornira spre SUA. Bob planificase doua concerte in Madison Square Garden, dar se imbolnavi grav. Cu trei ani inainte, in Londra, s-a ranit la un deget de la picior in timp ce juca fotbal. Rana netratata s-a dovedit a fi cancerigena si cu toate ca a tratat-o apoi in Miami, a continuat sa se extinda. In 1980, cancerul incepuse sa se propage prin tot corpul lui Bob. A putut sa-si controleze boala timp de opt luni facand tratament la clinica doctorului Joseph Issels, in Baviera. Tratamentul lui Issels starnea multe polemici pentru ca folosea numai remedii naturale. Pentru un timp au parut ca sunt eficiente, in cazul lui Bob. La inceputul lui mai, parasea Germania pentru a se intoarce in Jamaica, dar nu a reusit sa-si termine calatoria.
Bob Marley a murit intr-un spital din Miami la 11 mai 1981. Cu o luna inainte, Bob fusese decorat cu Ordinul de Merit al Jamaicai, a treia mare onoare a natiunii, ca semn de recunoastere a inestimabilei sale contributii aduse culturii acestei tari. Pe 21 mai 1981, onorabilului Robert Nesta Marley O. M. i se faceau funeralii oficiale din partea poporului jamaican. Dupa funeralii corpul lui Bob a fost inmormantat in satul sau natal, Nine Miles, in nordul insulei, unde se odihneste intr-un mausoleu. Bob Marley a murit la 36 de ani.
Unforgettable… With Love
Natalie Cole, pe numele complet Natalie Maria Cole, s-a născut la data de 06.02.1950, în Los Angeles, California, și a decedat la data de 31.12.2015 în Los Angeles, California. Părinții săi au fost: celebrul interpret Nat King Cole și Maria Cole. A avut o soră, Carole Cole, o nepoată adoptată.
Genurile muzicale în care a excelat Natalie au fost: soul, R&B, pop, soft rock, jazz, quiet storm. A participat la multe spectacole, concerte, iar la telviziune în: „I’ ll Fly Away”, „Touchet by an Angel”, „Law & Order”, „Grey’ s Anatomy”. A mai apărut în filmele „De-Lovely”, „Lily the Winter”. A obținut premii Grammy în 1976, 1977, 1992, 1994, 2009.
În 2000 a apărut autobiografia „Angel an My Shoulder” în care vorbește despre lupta ei cu drogurile (a fost arestată în Toronto, Canada, pentru posesie de heroină în 1975). În 2000 a fost diagnosticată cu hepatita C, a făcut dializă de trei ori pe săptămână timp de nouă luni.
A fost căsătorită cu Marvin Yancy, compozitor și producător, din 1976 până în 1980, au avut un copil, Robert Adam Yancy, născut în 1977, care a ajuns muzician, au divorțat; cu producătorul muzical Andre Fischer din 1989 până în 1995, au divorțat; cu Kenneth Dupree, din 2001 până în 2004, au divorțat.
Artista americană a murit în data de 31 decembrie 2016, din cauza unei hipertensiuni pulmonare ce a degenerat în insuficienţă cardiacă congestivă.
În 2008, ea fusese depistată cu hepatită C şi a primit un transplant renal, în 2009, de la o hispanică care i-a donat un rinichi. După această operaţie, Natalia a înregistrat un album în limba spaniolă pe care i l-a dedicat femeii care îi donase rinichiul.
Natalie Cole devenise dependentă de cocaină, heroină şi alcool, după cum a mărturisit într-o autobiografie din 2000, intitulată „Angel on My Shoulder”. Artista, al cărei tată a murit de cancer pulmonar în 1965, când ea avea doar 15 ani, a reuşit să scape de dependenţa de droguri în urma unui tratament de dezintoxicare, în 1980.
Natalie Cole a câştigat nouă premii Grammy în cariera sa de 30 de ani în jazz, pop şi R&B. Printre cele mai cunoscute albumuri ale sale se numără celebrele „Unforgettable…With Love”, care include o piesă în duet cu tatăl ei, realizată cu ajutorul tehnologiei digitale, „Inseparable” şi „Everlasting”.
Natalie Cole a fost recompensată cu o stea pentru recordurile ei muzicale, situată la poziția 1750 pe Vine Street, Walk of Fame, la Hollywood.
Sursa: wikipedia
